Cartofii DELL’ALTO VITERBESE

Denumirea „Patata dell'Alto Viterbese” IGP, Italia este aplicata tuberculului din specia Solanum tuberosum produs in nordul regiunii Lazio.

Tuberculii apartin soiurilor Monalisa, Ambra, Agata, Vivaldi, Finka, Marabel, Universa, Chopin, Arizona si Agria. Suprafata cultivata cu „Patata dell'Alto Viterbese” este situata in zona complexului vulcanic Vulsino, si este caracterizata de terenuri de origine vulcanica, bogate in potasiu si cu o microclimă influentata de lacul Bolsena. Originea vulcanica caracterizeaza in mod predominant terenurile din zona, care prezinta anumite particularitati, cum ar fi prezenta formatiunilor de lava si piroclastice, si prezinta o textura nisipoasa, argiloasa, cu permeabilitate pronuntata si densitate aparenta scazuta. Acestea sunt terenuri acide, cu pH-ul cuprins intre 5 si 6,5 – la care cartoful se adapteaza bine, fiind o cultura care tolereaza aciditatea – cu continut ridicat de potasiu (cuprins între 600 și 1 000 ppm) si microelemente.

Conditiile climatice sunt influentate de prezenta lacului Bolsena, bazin lacustru impozant, care datorita actiunii sale atenuante asupra temperaturii determina conditii microclimatice deosebit de favorabile pentru cultivarea soiului „Patata dell’Alto Viterbese”. Precipitatiile medii din zona oscileaza intre 850 si 1 200 mm/an, concentrate in lunile de primavara si toamnă, in timp ce in perioada verii sunt predominante conditiile de seceta. Temperaturile medii anuale oscileaza intre 13,5 °C și 15,5 °C. Uniformitatea caracteristicilor pedoclimatice ale zonei este confirmata de Harta fitoclimatica a regiunii Lazio care clasifica intr-o arie unica zonele de productie ale IGP „Patata dell’Alto Viterbese”. Specificitatea produsului „Patata dell’Alto Viterbese” este caracterizat de urmatoarele aspecte: culoare intensa a miezului exclusiv galbena; culoare uniforma a cojii fara modificari; aroma intensa si placuta; o varietate foarte mare de intrebuintari gastronomice posibile.

Importanța produsului in alimentatia locala se reflecta in traditia festivalurilor – de la Festivalul Galustilor, inaugurat în anul 1977 la S. Lorenzo Nuovo, pana la Festivalul Cartofilor, care din anul 1985 are loc in Comuna Grotte di Castro – la care localnicii participa activ.  Trebuie mentionata si activitatea de promovare a produsului „Patata dell’Alto Viterbese” desfasurata de cooperativele agricultorilor locali prin expozitii pomologice cu soiurile cultivate si cele experimentale, care a ajuns la a cincea editie in anul 2001. Legatura culturala este evidentiata, in plus, si de prezenta extinsa a cartofului in numeroase alte retete tipice din traditia gastronomica locala, cum ar fi Minestra con „l'orloge” (supa cu „l'orloge”), denumita astfel datorita modului de taiere a cartofilor, Pasta e patate (paste si cartofi), preparat tipic taranesc din zona Viterbo, precum si frittata di patate (omleta de cartofi), preparata fara oua.