DOP „Pomodorino del Piennolo del Vesuvio” desemneaza fructul ecotipurilor de tomate mici asociate denumirilor populare „Fiaschella”, „Lampadina”, etc.
Tomatele „PIENNOLO DEL VESUVIO” sunt cultivate in mod traditional pe versantii Vezuviului, avand forma ovala sau usor asemanatoare prunei, cu varf ascutit. Este exclusa folosirea hibrizilor. Fructele eligibile pentru protectie trebuie sa fie in stare proaspata, sa aiba maxim 25 grame, iar gustul sa fie pronuntat, intens si dulce-acrisor. Dupa recoltare, ciorchinii sau „schiocche” sunt aranjati pe un fir de fibra vegetala legat in cerc astfel incat sa formeze un singur ciorchine mare, sau „piennolo” cu o greutate cuprinsa intre 1 si 5 kg la sfarsitul conservarii. Ciorchinii denumiti „piennoli” obtinuti astfel sunt suspendati deasupra solului cu ajutorul unor carlige sau pe suporturi adecvate, intr-un loc uscat si aerisit Particularitatea teritoriului unde se cultiva Pomodorino este data de originea vulcanica a solurilor. Aceste soluri s-au format pe lava si pe straturile de cenusa si lapili si se disting printr-o fertilitate ridicata, printr-o textura nisipoasa, care le face foarte sfaramicioase si drenate, si printr-o reactie neutra sau sub-alcalina, cu un continut ridicat de macro si micro elemente asimilabile. Clima este preponderent uscata, cu vanturi moderate si temperaturi ridicate, diferentele termice mari intre noapte si zi contribuind si la combaterea in mod natural a bolilor parazitare.
In secolele trecute, cultivarea acestui tip de tomata se afirmase atat datorita usurintei cu care se cultiva, cat si datorita adecvarii pentru conservarea indelungata in lunile de iarna gratie consistentei cojii. Raspandirea in trecut a acestui tip de tomata conservata era legata, de fapt, de necesitatea de a dispune, in lunile de iarna, de rosii proaspete, pentru a putea completa anumite mancaruri preparate in casa, foarte raspandite dintotdeauna in zona Napoli, printre care pizza si feluri intai care impuneau gusturi si arome intense. Factorul uman s-a manifestat prin punerea la punct a unei metode de cultivare si conservare echilibrata si tipica pentru zona si se concretizeaza in diverse moduri, de la selectionarea celor mai bune fructe pentru producerea semintelor la interventia necesara de taiere a varfurilor, pentru ca plantele cresc aleatoriu, la legarea tulpinilor si eliminarea lastarilor nedoriti, la recoltarea tomatelor, prin taierea ciorchinilor intregi, atunci cand cel putin 70 % din fructele unui ciorchine sunt roșii, iar celelalte sunt in faza de coacere. Procedura straveche consta in recoltarea fructelor in ciorchini intregi si in impletirea cu pricepere a petiolurilor cu un fir de canepa pentru a forma un singur ciorchine mare care este atarnat apoi de tavanul unor incaperi speciale ventilate sau pe verande si terase. Toate acestea, impreuna cu deosebitul cadru natural al zonei Vezuviului, au dus la crearea unui produs unic in felul sau, din punctul de vedere al calitatilor organoleptice si al posibilitatii de conservare, care se cultiva si se conserva si in prezent.