22.02.2017. Maslina „Lucques du Languedoc” DOP, Franta, este o maslina verde, intreaga, care nu este nici taiata, nici zdrobita.
Originea geografica a maslinelor „Lucques du Languedoc” este la gura defileului Herault. Acesta este leaganul istoric al soiului Lucques si al conservarii maslinelor verzi in Languedoc. Soiul Lucques este mai exigent decat celelalte soiuri locale in ceea ce priveste temperatura (acest soi nu rezista bine la frig), vantul si polenizarea (arborii nu sunt autofertili si necesita polenizare externa).
Din punct de vedere gustativ, maslina „Lucques du Languedoc” este caracterizata de o textura deosebita: ferma, dar fara a fi crocanta. De asemenea, maslina este putin fibroasa. O caracterizeaza aromele usoare de avocado spre avocado untos si uneori chiar de aluna proaspata sau de fan taiat, cu o perceptie medie de sarat.
Conditiile naturale specifice, imbinate cu priceperea cultivatorilor de maslini, confera fructelor „Lucques du Languedoc” calitatile lor tipice. Pentru indepartarea gustului amar se utilizeaza o solutie alcalina, potrivit metodei numite „fermentare lactica redusa”. La fel si in ceea ce priveste punerea in saramura: se acorda o atentie deosebita concentratiei de sare, pentru a se pastra gustul caracteristic al maslinelor „Lucques du Languedoc”.