Denumirea de origine protejata „Zafferano di Sardegna” este rezervata sofranului uscat in stigmate sau fire provenind din cultivarea speciei Crocus sativus L.
In momentul comercializarii, acesta prezinta culoarea rosu stralucitor, datorata continutului de crocina, o aroma foarte intensa determinata de continutul de safranal si un gust puternic datorat continutului de picrocrocina. Clima zonei de cultivare a sofranului este tipic mediteraneana, in general blanda, cu ploi concentrate in perioada de toamna si iarna, in timp ce verile sunt calde si aride.
Cultivarea sofranului in Sardinia are o lunga istorie, datand din epoca fenicienilor, care au introdus probabil aceasta planta pe insula. In timpul dominatiei punice, precum si in perioada romana si bizantina, cultivarea si utilizarea acestui condiment pe insula au fost consolidate, acesta fiind utilizat in principal ca vopsea si in scopuri terapeutice si ornamentale. Insa prima atestare veritabila a comercializarii produsului „zafferano” datează din secolul XIV, odata cu Regulamentul portului Cagliari din 1317 (Breve Portus), care contine o lege care reglementeaza exportul stigmatelor din Sardinia.
In secolul XIX, cultivarea si utilizarea condimentului se raspandesc, acesta fiind folosit nu numai pentru calitatile aromatice si medicinale, ci si pentru vopsirea matasiisi a bumbacului, in gastronomie, precum si in piete, ca marfa de schimb. In timpul perioadei de refacere economica de dupa razboi, sofranul a ramas pentru numeroase familii o importanta sursa de venituri, precum si un simbol al culturii si al traditiei unui popor care s-a dedicat dintotdeauna agriculturii si pastoritului.