Bulagna de l’Ile de Beauté, IGP, Franta, este un produs emblematic din Corsica, care rezultă dintr-o pricepere ce reflectă insula, cultura și obiceiurile acesteia.
El se distinge prin metode de fabricare specifice, transmise din generație în generație. Această pricepere îi conferă produsului caracteristicile sale: o culoare specifică de chihlimbar (între brun și auriu), care nu este neapărat omogenă pe întregul produs; inițial, un miros puternic, care îmbină arome de afumat și de piperat, urmat de un miros de carne uscată și maturată; un echilibru întocmai potrivit între sare, carne uscată și grăsime; o notă piperată pronunțată care continuă aroma puternică din momentul primei degustări, prelungind savorile astfel sporite; un gust de afumat care persistă mult timp, fără a masca ansamblul aromelor.
Stăpânirea metodei de sărare prin utilizarea sării uscate permite obținerea unui produs cu un gust sărat echilibrat, care se conservă bine. Utilizarea unei cantități mari de piper negru îi dă produsului o notă piperată pronunțată, caracteristică pentru „Bulagna de l’Ile de Beauté”. Afumarea cu lemn local de esență tare (castan, stejar, fag etc.) generează o gamă foarte complexă de note aromatice (un gust de afumat care persistă mult timp), care reprezintă, de asemenea, o trăsătură specifică foarte importantă a produsului „Bulagna de l’Ile de Beauté”. Uscarea prin furnizarea de aer exterior în interiorul uscătorului permite stabilizarea și conservarea produsului și contribuie la dezvoltarea caracteristicilor sale organoleptice (creând un echilibru întocmai potrivit între sare, carne uscată și grăsime).
Tarta Tatin cu legume si Bulagna de l’Ile de Beauté
Ingrediente pentru 6 persoane: aluat foietaj 300 g; pătrunjel tocat; busuioc tocat; sare fină; ardei măcinat; 2 vinete; 2 dovlecei; 3 cepe; ulei de măsline; 18 felii subțiri de Bulagna; cascaval de oaie.
Spălați dovleceii, tăiați-i felii și lăsați-i deoparte. Curatati vinetele si le taiati ca pe dovlecel. Curățați ceapa, tăiați-o felii subțiri și lăsați-o deoparte. Sotați rapid vinetele și dovleceii separat. Se taie marunt patrunjelul, busuiocul, si nepeta (condiment din Corsica). Preîncălziți cuptorul la o temperatură de 210 ° C. Ungeți ușor forma cu ulei de măsline. Se ornează fundul cu feliile de Bulagna de l'Île de Beauté si se decoreaza cu legume pregatite. Se pregateste aluatul foietaj și se acopera umplutura. Se pune la cuptor și se coace aproximativ 15 - 20 de minute.