„Yläsavolainen muurinpohjalettu” IGP, Finlanda, este o clătită fină, obținută dintr-un aluat subțire preparat cu lapte făină de orz, făină de grâu, ouă și sare.
Aluatul trebuie să conțină făină de orz în proporție de cel puțin 1/3. Aluatul este lăsat apoi să crească timp de cel puțin 2 ore sau chiar peste noapte. „Muurinpohjalettu” are formă ovală sau rotundă. Dimensiunea sa poate varia. Recipientul utilizat pentru prăjire este uns cu unt sau cu unt fără lactoză. Indicația geografică protejată „Yläsavolainen muurinpohjalettu” se bazează pe reputația produsului, care este o delicatesă specială din regiunea Savonia de Nord, preparată într-un mod specific.
Caracteristicile sale, și anume finețea, textura crocantă și aspectul subțire deosebesc produsul „Yläsavolainen muurinpohjalettu” de clătitele obișnuite. Aceste caracteristici au reprezentat criterii importante de evaluare în cadrul concursurilor de gătit „muurinpohjalettu”. Aluatul este subțire pentru a produce o clătită crocantă. Untul/untul fără lactoză utilizat pentru prăjire și tigaia din fontă asigură o culoare bună și aspectuoasă și o suprafață coaptă. În mod tradițional, unul dintre instrumentele folosite la gătit este un tel meșterit din crenguțe de mesteacăn, pentru a unge tigaia cu unt. Clătita se întoarce de pe o parte pe alta cu o spatulă flexibilă.
O rețetă de Yläsavolainen muurinpohjalettu, delicatesă servită cu prilejul solstițiului de vară în orașul Iisalmi, a fost publicată pentru prima dată în revista Kotiliesi în anul 1933. Clătita a devenit mai cunoscută după ce Asociația finlandeză de tineret din Savonia de Nord a organizat primul concurs de gătit Yläsavolainen muurinpohjalettu în 1972. Începând din 1972, concursurile au loc în cadrul Festivalului regional din Savonia de Nord.
Iată ce se povestește despre „Yläsavolainen muurinpohjalettu”: „În Savonia de Nord clătitele numite «muurlettu», adică «muurinpohjalettu», se preparau în perioada solstițiului de vară. După cum o arată denumirea, erau gătite pe fundul unui ceaun. Comunitățile rurale aveau, de obicei, un ceaun mare gata uns, pe care fermierele îl foloseau cu rândul pentru a prepara clătite. În împrejurimile localității Iisalmi exista obiceiul de a pregăti clătitele cu mult timp înainte, în ajunul solstițiului, astfel încât cei care le făceau să aibă timp să se spele la saună pentru a îndepărta mirosul de fum. De multe ori, trebuia să îți aștepți rândul la ceaun, pentru că lumea venea cu mult aluat de clătite. La urma urmei, era nevoie de suficiente clătite pentru ziua solstițiului. Se puteau face «muurinpohjalettu» și la focul aprins în aer liber pentru solstițiu, unde oamenii care preparau clătitele erau ajutați de cei care se ocupau de întreținerea flăcării.”