În zona Muntele Băişorii, localnicii servesc de Crăciun şi de Revelion o băutură pe care ei o numesc „oţet de mere”.
Reţeta de preparare este simplă. Vara, moţii adună merele coapte, pe care le spală şi le taie în patru. Le pun în butoaie şi toarnă apă de izvor, până când apa trece de stratul de mere. Uneori, pentru a spori tăria alcoolică a băuturii localnicii mai adaugă şi miere.
Totul este lăsat la fermentat până în preajma Crăciunului. Gospodarii apoi trag, cu un furtun, băutura fermentată, pe care o strecoară prin câteva straturi de tifon sau de pânză. Apoi, pun băutura în sticle, pe care le astupă. „Oţetul de mere” astfel produs este, de fapt, cidru, asemănător cu cel produs în Asturia. Istoricii cred că această reţetă datează din Antichitate, când pe actualul teritoriu al Transilvaniei ea a fost adusă de celţi.
De altfel, sursele istorice menţionează faptul că dacii se învecinau cu trei regate celtice: cel al boilor, cel al scordiscilor şi cel al tauriscilor. Ele au fost distruse de daci în vremea lui Burebista, iar o parte a populaţiei acestor trei regate a fost inclusă în regatul dac. Astfel, prin intermediul unui amestec de populaţie, sfârşit cu asimilarea celţilor, unele dintre tradiţiile culinare ale celor două popoare s-au împletit.
Sursa: Adevarul.ro