Grepfrutul din Corsica, Franta, protejat IGP la nivel european din 8 octombrie 2014, este un fruct citric din soiul Star Ruby sau din orice alt soi al varietatii Citrus Paradisi ce respecta caracteristicile „Pomelo de Corse”.
Pomelo de Corse indeplineste urmatoarele criterii de selectie: inflorire abundenta si in ciorchini, fructe fara seminte, culoare rosie la interior si gust parfumat. Doar fructele din categoria Extra si din categoria I pot fi comercializate ca IGP „Pomelo de Corse”, care sunt foarte suculente, cu un procent de cel putin 38 % suc.
Pomelo de Corse este un fruct proaspat, cules la maturitate optima, care nu este supus niciunui tratament fitosanitar pentru conservare dupa recoltare. Delimitarea ariei geografice se bazeaza pe urmatoarele caracteristici: o altitudine mai mica de 300 de metri, o declivitate de sub 25 % si o distanta pana la mare de mai putin de 15 km. Solurile adecvate pentru cultura citricelor sunt în majoritate de tip nisipos-argilos-calcaros si acid. Aria geografica se situeaza pe o insula unde clima este influentata in acelasi timp de latitudinea la care se afla insula si de relieful pronuntat al acesteia. Corsica, situata pe paralela de 42 de grade latitudine nordica, se afla la limita de nord pentru cultura citricelor.
Spre deosebire de alte soiuri de grepfrut care necesita multa caldura, soiul Star Ruby gaseste in Corsica temperaturile necesare pentru a-si desfasura ciclul complet pana la maturitatea optima a fructelor, suficiente pentru a nu provoca blocarea cresterii din cauza unor temperaturi prea ridicate. Datorita influentei maritime si prezentei in apropiere a unor forme de relief importante, temperatura este mai moderata, iar pluviometria, ca si higrometria, este mai ridicata decat in ariile de productie a citricelor de alte origini. Corsica este o insula, iar acest fapt este esential din punct de vedere sanitar pentru cultura Pomelo de Corse. Astfel, din Corsica lipsesc numeroase boli grave provocate de virusi sau de micoplasme, precum Tristeza sau Stubborn. Cultura citricelor in Corsica se practica de foarte mult timp, unii autori afirmand ca ar data chiar de la inceputul erei noastre. Dezvoltarea culturii Pomelo de Corse este rezultatul unei dinamici a producatorilor care s-au organizat pentru a prelua controlul asupra evolutiei filierei, primele plantatii luand fiinta cu treizeci de ani in urma. Pomelo de Corse reprezinta astazi o productie semnificativa printre alte culturi fructifere din insula. Trasaturile distinctive ale acesteia sunt: o structura agricola in parcele de mici dimensiuni; tratamente fitosanitare reduse, datorita caracterului insular; un know-how al cultivatorilor de citrice corsicani care permite o supraveghere sporita si un mai bun control al riscurilor sanitare; recoltarea manuala declansata atunci cand fructul si-a atins coloratia si maturitatea optima in pom.
Pomelo de Corse prezinta o coaja neteda de culoare galbena, care poate prezenta o pata portocaliu-rosiatică, precum si o pulpă de culoare intensa roz-rosie, mergand chiar pana la purpuriu. Fructul se coloreaza in mod natural in pom si este recoltat cand si-a atins maturitatea interna care ii defineste caracteristicile organoleptice (gust parfumat si dulce), exprimate prin echilibrul intre zaharuri si aciditate si prin absenta amarelii. IGP „Pomelo de Corse” se fundamentează in principal pe o calitate particulara a fructelor, precum si pe reputatia sa care se dezvolta la nivel international. Comercializarea si livrarea Pomelo de Corse prin cooperativa Alimea, pe continent a cunoscut o puternica dezvoltare incepand din anii 2000 si a contribuit la cresterea notorietatii Pomelo de Corse pe plan national, alaturi de renumitele Clementine de corse, inregistrate IGP in anul 2007. Sunt 120 de ferme familiale care cultiva clemetine in Corsica, avand in medie in jur de 10 hectare, fiecare. Productia totala de clementine din Corsica ajunge la 20000 tone annual.