Denumirea „Puruveden muikku” IGP, Finlanda, este utilizata pentru coregonul alb (Coregonus albula) prins in bazinul hidrografic al lacului Puruvesi.
„Puruveden muikku” reprezinta aproximativ 10 % din coregonul alb prins anual in Finlanda. Pestele are spatele de culoare verde-inchis, iar partile laterale sunt de culoare argintie. Dupa un singur sezon de crestere, lungimea sa medie poate ajunge la 21 cm. Lacul Puruvesi se distinge prin limpezimea apei iar lumina patrunde pana la 20 de metri. Atunci cand lumina este puternica, coregonul alb formeaza bancuri de mari dimensiuni si coboara la adancime pentru a se hrani cu zooplanctonul din apropierea fundului lacului. Daca lumina este mai slaba, bancurile dispersate se ridica pentru a se hrani cu zooplanctonul din straturile de suprafata sau intermediare.
Pe timpul verii, pescuitul in apele de suprafata se practica in amurg, cand zooplanctonul se ridica in straturile superioare. Catre sfarsitul verii, temperatura apei creste, iar coregonul alb porneste in cautarea unor apei mai reci si mai adanci, unde este prins cu ajutorul navoadelor de fund. Pescuitul cu plase-punga, este practicat pe timp de iarna. In 1543, in lacul Puruvesi, 421 de echipe de pescari au prins peste cu ajutorul plaselor-punga. In randul consumatorilor, „Puruveden muikku” este cunoscut ca fiind un peste gustos indeosebi atunci cand este prajit, ce poate fi consumat intreg, cu tot cu oase. In Finlanda, acesta este un produs foarte cunoscut si foarte cerut, fiind consumat in special cu ocazia targurilor si a evenimentelor organizate in diverse localitati, cum ar fi piata anuala de hering de la Helsinki si renumitul festival international de opera de la Castelul Savonlinna.