Peter Hurley - irlandez prin nascare a marturisit cat de drag ii este Romania si in special tinutul Maramures.
Peter a avut revalatia trairii taranului in armonia cu natura: „Satul romanesc este izvorul in care orice orasan vine sa se incarce cu energie creata de taranul care traieste in armonia cu natura. Cand romanul este fermecat de lacomie uita natura, uita satul, se duce la lucru in Italia, vine si construieste -betoane si termopane- da foc la casa parantesca si distruge traditia, asa cum am distrus-o si noi in Irlanda” a mai spus Hurley. "Credeti-ma, tara asta are ceva special!" a afirmat irlandezul Peter Hurley care a mai spus ca inca exista traditie in Maramures. Si istorie. Si spiritualitate. Maramuresul inca este o rezervatie de normalitate, inca are magia lui. Depinde de noi sa nu lasam sa piara aceasta lume. „Aici incepe povestea mea, de fapt” a continuat Hurley: "Am ajuns prima data in Maramures in 2003, la zece ani dupa ce venisem in Romania. A fost un soc la prima vedere: nu mai vazusem asa ceva nici macar in filme. Priveam amutit pe geamul trenului, dimineata, la rasarit, cand drumul de fier a intrat printre munti, trecand pasul dinspre Bistrita. Era vremea cositului, a otavii, si ce mi se infatisa in mersul leganat al trenului era un tablou. Un tablou viu, miscator, insufletit de soarele care incalzea totul si facea sa straluceasca culorile, atat de diferit fata de Irlanda mea cea cetoasa si vantoasa. Verdele crud al fanetelor necosite, stropite cu flori multicolore, care parca-mi hraneau privirea si sufletul. Pajisti cosite, din loc in loc cu "butoane" galbene - capite de fan abia cladite. Barbati cu palariute mici de pai pe crestet, care coseau, femei care intorceau iarba cu o unealta arhaica de lemn, ca o furca, apoi o cladeau pe garduri lungi de lemn ca sa se usuce. Ciobani cu mici turme de oi, risipite pe coasta vreunui deal, privind trenul sprijiniti in bote."
"Case vechi din lemn, din barne prinse una-ntr-alta, fara cuie, dupa un mestesug stravechi. Gradini pline de flori si meri cu mere rosii si peri rupandu-se sub greutatea roadelor. Un aer curat, care-ti umplea plamanii pana-n rarunchi. O tara a lemnului si a padurii, un loc istoric, parca desprins din cronicile vechi. Ma gandeam ca asa trebuie sa fi fost si in Irlanda, cu doua sute de ani in urma, inainte de epoca industrializarii, care a facut sa dispara aceasta civilizatie rurala." "Apoi am cunoscut mesteri cioplitori in lemn, apoi o familie de olari, care au un cuptor vechi de peste cinci sute de ani, dupa model dacic, pe care generatii la rand de olari din aceasta familie l-au reparat si l-au folosit pentru oalele lor, si care a fost tot timpul acolo, in curtea lor, pe jumatate ingropat in pamant, asa cum l-au mostenit din strabuni. M-au emotionat pana la lacrimi aceste lucruri. Cum m-au emotionat si cantecele maramuresenilor, felul lor de a juca tropotit, zicalile lor de joc si chiuiturile lor salbatice, de suflete libere. Cum m-au impresionat si femeile batrane, imbracate in negru, cu mainile crapate de munca, adunate in poala, cantand cantece religioase inchinate Fecioarei Maria, cu vocile lor subtiri si tremurate, dupa slujba. " "Tinerii veniti la biserica imbracati in costumele lor populare inmuiate in culori, glasurile cristaline ale clopotelor in diminetile de duminica, chemand, peste dealuri, credinciosii la slujba. Am stat ore intregi pe varful cate unui deal, privind in zare si nesaturandu-ma de frumusetea din jur." "Si mi-am amintit de Irlanda, de acasa. Tot asa stateam pe dealuri, cu prietenii, vorbind despre cat de populate si pline de campuri lucrate erau si dealurile noastre altadata, iar acum erau goale si pustii. Mi-am dat seama cat de mare a fost la noi "genocidul" asupra taranului, silit sa se duca la oras si sa se angajaze in fabrica, sa-si piarda pamantul si rostul de o viata, pentru o paine amara, intr-un cartier sarac, de oras.” "Romania este altceva ce nu exista nicaieri in lume. Este, va fi si va ramane mereu alceva.” a incheiat irlandezul nostru.