In Maramures, dintotdeauna oamenii s-au ocupat cu exploatarea si prelucrarea lemnului, din care au confectionat toate cele necesare gospodariei - case, acareturi, porti, mobilier, ustensile, utilaje, dar si biserici, altare de vara si obiecte de cult.
Portile de lemn ale gospodariilor traditionale din Maramures sunt situate indeosebi in satele de pe vaile Mara, Iza, si Cosau. Construite pe trei stalpi si un „fruntar” din lemn de stejar, avand acoperisul sindreluit, portile din aceasta zona au fost comparate cu veritabile „arcuri de triumf”, pe sub care taranii treceau cu demnitate, mandri de originea lor nemeseasca. Salba de porti monumentale e marturia vie a unei realitati istorice mai aparte: in perioada feudala, din randul obstelor maramuresene s-a ridicat o clasa de cneji, care periodic isi alegea voievodul; puterea si privilegiile nobililor au fost atent fragmentate si distribuite unui numar din ce in ce mai mare de familii. Au fost inregistrati, pe baza inscrisurilor autentice, circa 15.000 de nemesi, cei mai multi descendenti ai vechilor familii cneziale romanesti locale. Aspectul e extrem de important, caci numai nemesii aveau privilegiul sa-si ridice porti inalte in fata gospodariilor, in timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decat la vranite. Maramuresul a fost, deci, la un moment dat, o enclava imperiala unica, populata cu tarani de vita nobila. Portile cu stalpi sculptati si șindrila sunt relicva unei organizari sociale care a functionat pana in secolul al XX-lea.
Constructia, incizarea motivelor si actul de trecere pe sub pragul portii suportau fiecare un ritual aparte, pe baza unor credinte profunde. Astfel, taierea stejarului trebuia sa coincida cu o perioada de nopti cu luna plina – pentru a indeparta din jurul gospodariei orice nenorociri si toate „ceasurile rele”. Apoi, transportul lemnului din padure trebuia sa se faca intr-una din zilele lucratoare „de dulce” (marti, joi sau sambata), in virtutea credintei ca astfel lemnul va fi aducator de noroc. Sub stalpul care leaga pragul se puneau „bani, agheasma si tamaie, ca sa nu se apropie ciuma.” Iar pentru apararea averii si a casei, pe stalpi se incizau figuri antropomorfe, protectoare. Motivele sculptate aveau substraturi magice toate avand la origine un ancestral cult solar –, apoi pomul vietii („simbolul vietii fara de moarte si al rodniciei nesfarsite”), motivul sarpelui (pazitorul gospodariei), chipul omenesc, pasarile, dintele de lup, bradul s.a.m.d. Pentru taranul maramuresean, trecerea pe sub haizasul portii devenea aproape un act ceremonial, purificandu-se mental de relele lumii profane pentru a intra curat in universul casnic al gospodariei si familiei. In toate culturile traditionale, trecerea pe sub o poarta, mai mult sau mai putin grandioasa, simbolizeaza o transformare (de suprafata ori structurala, fizica sau virtuala).