Dintre obiceiurile întâlnite în ziua de Sfântul Ion, nu lipsesc „Iordăneala” și „Tontoroiul femeilor”.
Mai mulți tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ion, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineața zilei de Sfântul Ion la biserică și, după terminarea slujbei, stropesc fiecare om care iese, apoi îl urează. Oamenii "iordăniți" trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc.
Tradiția ne spune că în dimineața zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului. Se spune conform tradiției populare după Sfântul Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.
Cu originea în Antichitate, Iordănitul femeilor vine în timp până la începutul secolului XX. Sărbătoare cunoscută și sub numele de Tontoroiul femeilor, ea are rădăcini milenare. Ştim astăzi că strămoşii noştri antici din zona Dobrogei, mai ales, aveau un cult pentru Dionysos, o lună a anului fiind dedicată zeului vegetaţiei, viţei-de-vie şi beţiilor rituale.
Acum un secol și mai înainte, Iordănitul Femeilor era o petrecere de pomină a nevestelor, organizată în ziua și în noaptea Sfântului Ion (7 și 7/8 ianuarie). Era vremea când femeile se adună în cete la câte o gazdă, unde aduceau alimente, ouă, faină, carne și băutură pentru ospăț. Toată noaptea mâncau și beau din belșug, spunând că se iordănesc: cântau, jucau, chiuiau.
Dimineața ieșeau pe drum, unde ridicau pe sus bărbații ieșiți întâmplător în calea lor și îi duceau cu forța la râu, lac sau fântână, amenințându-i-i că-i aruncă în apă dacă nu se răscumpără cu un dar, de obicei cu o vadră de vin. De asemenea, tot în cadrul iordănitului, se suiau pe grapă de lemn și se trăgeau ca pe sanie, mergeau prin case și îi stropeau cu apă pe cei întâlniți.
În această zi, numită și Tontoroiul Femeilor, normele de bună-cuviință ale satului tradițional erau abolite, excesele de băutură și petrecerile peste măsură fiind tolerate. Femeile se consideră acum mai tari și cu mai multe drepturi ca bărbații: lipseau de acasă, lăsând copiii în grija soților și a soacrelor, chefuiau, se distrau fără să dea cuiva socoteală. În unele sate, tinerele neveste erau integrate în comunitatea femeilor căsătorite printr-un ritual special care cuprinde, printre altele, udatul lor cu apă la râu, lac, fântână.