Bucurii, traditii si obiceiuri de Buna Vestire

Buna Vestire, sub numele de Blagovestenie, se sarbatoreste pe data de 25 martie fiind prima sarbatoare, atestata documentar, dedicata Maicii Domnului.

In ziua de 25 martie, praznuim Buna Vestire, ziua in care daca citim acatistul Buneivestiri, conform unei povestiri a monahului Pimen Vlad, Maica Domnului ne va indeplini orice dorinta.

Cea mai frumoasa urare si cinstire a acordam femeilor la 25 martie, de Bunavestire, cand ingerul Gabriel i-a spus Sf. Fecioare Maria: „Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei!“. De ce bucurie si de ce sa ne bucuram? Fiindca pacatele ne sunt iertate, puterile morale - refacute prin har, pacea cu Dumnezeu este instapanita in noi, constiinta ni se pastreaza curata fata de toti si toate, avem neclintita incredintarea ca Domnul o pazeste si o va pazi neprihanita pana la capat iar nadejdea fericirii vietii vesnice este adanca.

Conform traditiei romanesti, ziua de Buna Vestire se mai numeste si Ziua Cucului, deoarece acum va canta pentru prima data cucul, vestitor important in viata omului. Traditia ne mai spune ca in ziua Bunei Vestiri, oamenii nu au voie sa se certe si sa fie suparati unii pe altii, pentru ca vor avea necazuri tot anul.

In unele zone ale tarii, exista obiceiul ca pomii sa fie amenintati cu un topor si sa fie stropiti cu tuica, fiindca asa vor avea roade bogate. Un alt obicei intalnit cu precadere in Maramures, este acela de a aprinde focuri in curti pana dupa miezul noptii si poarta numele de “Noaptea Focurilor”.

Sarbatoarea Bunei Vestiri aduce cu ea si o serie de superstitii, cum ar fi: se mananca peste, pentru a fi tot anul “ca pestele in apa”; se pune pe pragul casei paine si sare pentru hrana ingerilor, care ne vor veghea tot restul anului.

 

O istorioara de Buna Vestire >>

 


Cautare