Perla statiunilor din Moldova, situata pe valea cea stramta a Slanicului atrage numerosi turisti de 205 de ani incoace.
Pe la 1800 un oarecare Mihalache, zis si Mihaluca Spiridon, mergand la vanatoare de cerbi a dat de un izvor de apa minerala. Doborand copacii si sfaramand stancile, el a deschis o poteca ingusta spre izvor. Unul dintre cei dintai vizitatori in statiunea Slanic Moldova care abia incepea sa-si aseze temeliile a fost, in vara anului 1816, Veniamin Costache, mitropolitul carturar al Moldovei. Povestitorul Nicu Gane ne-a lasat in nuvela „2 zile la Slanic”, amintiri din viata statiunii, din jurul anilor 1890-1900, cu „stancile cele fioroase, care stateau atarnate deasupra capetelor calatorilor, excursiile pe cai de munte la Poiana Sarata, petrecerile ori plimbarile la Cascada, vanturisul cel turbat al apei, care de cand lumea se lupta cu stancile si cum hierbe apa printre chietre de te ameteste cand ii vezi”. „Acolo – mai scria el – se aduna in fiecare vara sumedenie de lume, din toate unghiurile tarii si cine vine odata, nu se mai satura de a veni de nenumarate ori, atat de atragator e acel colt al Carpatilor, din toate punctele de vedere”.
O frumoasa descriere a Bailor Slanic ne-a lasat-o Alexandru Vlahuta, poetul-drumet, care descoperea, pentru prima oara in literatura, frumusetea asezarii de pe valea Slanicului: „… deodata inaintea noastra se descopera luminoase-n rama lor de codru, Baile Slanic – Sinaia Moldovei. Aici valea se-nchide din toate partile, o hora de munti o prind de mijloc, si apele clocota gramadite ca-ntr-o palnie. Pe fundul vaii, de-o parte si de alta a Slanicului, se inalt hoteluri mari, vile atragatoare rasar dintre copaci, drumuri albe, netede se-ndoaie molatec peste tapsane verzi, carari pietruite se catara peste braiele magurilor, pe sub bolti de ramuri; chioscuri neasteptate-ti ies in cale; de sus te striga varfurile muntilor Cerbul, Puful, sa-ti arate poienile lor inflorite si largile lor privelisti, peste clocotisul codrilor, inspre Poiana Sarata de la trecatoarea Oituzului si-nspre „Poarta Vanturilor” de la Nemira Mare.”.
Slanicul a fost numit „Perla Moldovei” datorita faimei apelor minerale, neintrecute de multe izvoare similare din lume, si care la diferite expozitii din strainatate, au primit aproape de fiecare data medalia de aur. La sfarsitul primului razboi mondial (1916-1918) Slanicul Moldovei, datorita distrugerilor a ajuns o ruina. De abia in ultimele decenii ale secolului XX, Slanicul Moldovei si-a recapatat stralucirea de odinoara. Cei care vin la Slanic, nu vor uita niciodata salina (Targu Ocna), sanatoriul, cazinoul, parcul orasului, izvoarele, cascada, pastravaria si urcusul pe cele 300 de scari spre culmile muntilor din jurul statiunii si noile constructii ale viitorului.