Crăciunul în satele din Dobrogea aducea cu el o multe tradiții și obiceiuri, dar și o atmosferă de tihnă și de împlinire sufletească, pe vremea bunicilor și a străbunicilor noștri.
Sarbatorile de iarna aveau, în frumosul pisaj dobrogean, o componentă religioasă, pentru că este celebrată Nașterea Mântuitorului. Casele dobrogenilor urmau un tipar planimetric cu tindă mediană și două camere, odaia curată și cea de dormit. Odaia curată sau camera de oaspeți avea rolul de expunere a celor mai frumoase lucruri, care demonstrau nu neapărat bogăția, cât mai degrabă hărnicia femeilor respective, având în vedere că cele mai multe țesături erau realizate chiar în casă, la războiul de țesut.
Dobrogea este recunoscută ca fiind un mozaic multietnic și multicultural, astfel că, pregătirea pentru Craciun era diferită, în funcție de populație. Cu câteva zile înainte de marea sărbătoare a creștinismului avea loc primenirea casei, o curățenie generală realizată de gospodine. Apoi, urmau câteva elemente legate de pregătirea hranei. În privința sacrificiului porcului, în trecut, datorită faptului că mijloacele de păstrare a cărnii erau mult diminuate față de ziua de astăzi, animalul era sacrificat cât mai aproape de Crăciun, de foarte multe ori chiar în Ajunul marii sărbători, bineînțeles urmând un anumit ritual.
Cu câteva zile înainte de Craciun, în satele din Dobrogea avea loc pregătirea colacilor și a altor copturi rituale, extrem de importante în viața tradițională. ”Crăciunelul era o coptură care reprezenta o figură antropomorfă. El era agățat, atât la români, cât și la ucrainenii din Dobrogea în cui, lângă icoană, urmând ca de Bobotează să fie oferit animalelor, pentru sănătate și prosperitate. De asemenea, se preparau și ”turtele Maicii Domnului”, din foi subțiri, coapte, unse cu zahăr și presărate cu nucă pisată, care erau împărțite ulterior pe o prescură sau pe un colac.
Obiceiul colindatului se păstrează foarte bine în satele din Dobrogea. În Dobrogea de Nord avem la români, câteva colinde pentru care sunt folosite măști. De exemplu, în zona Dăieni-Turcoaia, tinerii umblă cu iapa sau cu moși, la Măcin ei merg cu oleleul. La Luncavița și la Isaccea se colindă cu faimosul moșoi sau cu ceata de moșoi, iar la Rachelu se merge cu moșoaica. Pentru realizarea acestor măști se utilizează materiale naturale, precum tătăcuțele, care sunt înfrumusețate. Li se pun coarnele unui căprior sau ale unui berbec, iar mascatul respectiv dă și numele obiceiului din acea localitate, respectiv moșoiul, oleleul sau moșoaica.
În mod tradițional, în casele din Dobrogea nu se împodobeau brazi de Crăciun. Aceștia au reprezentat un element de decor care a fost preluat ulterior, în primul rând în spațiul urban, apoi și în lumea satului. Inițial, bradul de Crăciun era împodobit cu ornamente realizate tradițional, conuri de brad, nuci îmbrăcate în staniol, beteală confecționată acasă din hârtie creponată sau glase. Obligatoriu în vârful bradului de Crăciun era instalată steaua, care face trimitere la steaua care a condus cei trei magi către locul nașterii lui Isus.
În satele din Delta Dunării, fiecare etnie se pregătea în mod diferit pentru Crăciun. Localnicii din Delta Dunariinu mâncau doar pește de Crăciun. Ei creșteau și porci, pe care îi păstrau după tăiere în cavarma, în untură. Ei pregăteau însă și preparate din pește și făceau chiar și o răcitură din pește. La Sfantul Gheorghe de pe masa de Crăciun nu poate lipsi scrumbia marinată, iar italienii din localitatea Greci consumau pește afumat.
De exemplu, în satul Letea, pentru colindătorii de Crăciun se pregăteau 80 de colaci mici și vreo 12 colaci mari pentru ceata de colindători de la biserică. Femeile lucrau cu trudă în acea perioadă. Aceștia se înșiră pe un băț foarte lung, pe o prăjină și sunt expuși în fața tuturor, deoarece este un motiv de mândrie cu două valențe. Pe de o parte, ei demonstrează la câte case au reușit să colinde, iar pe de altă parte, arată cât de harnice au fost gospodinele în realizarea acelor colaci”.
