Punct gastronomic local

Punctele Gastronomice Locale” sunt puncte de alimentație turistică de tip familial care oferă preparate alimentare specifice zonei geografice din care fac parte.

Punctele Gastronomice Locale” sunt situate în spațiul gospodăriilor țărănești, micilor ferme, stâne sau adăposturi pescărești, în care se prepară și se servește masa, pe bază de rețete tradiționale, cu resurse locale. Punctele gastronomice locale presupun servirea mesei a unui număr limitat de persoane (max. 12 persoane), iar meniul zilnic va cuprinde o gamă redusă de preparate tradiționale locale care vor fi realizate de proprietar și membrii familiei acesteia.

Pașii de urmat pentru autorizarea punctelor gastronomice locale sunt: organizarea într-o formă de organizare juridică ( A.F./P.F.A./S.C.) sau atestat de producător în domeniul agro-alimentar, eliberat de Primăria pe raza căreia își va desfășura activitatea viitorul Punct de Gastronomie Locală; completarea cererii tip DSVSA; depunerea unui dosar la DSVSA care să conțină următoarele documente: schița locului de producere a alimentelor, copie după certificatul de constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, copie după cartea de identitate; certificat de igienă sanitară; informarea primăriei pe raza căreia își desfășoară activitatea în vederea vizării atestatului de producător.

Punctele Gastronomice Locale reprezintă o măsură importantă pentru redescoperirea mâncărurilor din zona rurală, locul de servire a mesei din gospodăria ţărănească devenind un loc de comuniune şi de autenticitate transmisă prin hrană. Elaborarea cadrului de reglementare pentru funcţionarea Punctelor Gastronomice Locale a fost demarată de către Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 în anul 2016 şi a beneficiat de sprijinul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Demersul, care s-a bazat pe un proces de consultare publică, a urmărit să simplifice modul în care gospodăriile din mediul rural pot desfăşura activităţi economice care să nu fie doar profitabile, ci să şi contribuie la consolidarea profilului identitar al zonei respective, prin hrană, respectând totodată normele de igienă şi siguranţă alimentară. 245 de Puncte Gastronomice Locale se găsesc în țară la acest moment

 


Cautare