Nu se stie exact cati sunt. Undeva intre 10.000 si 20.000 de suflete, dupa ultimul recesamant. Sunt oameni aspri, de munte, oieri de cand se stiu, nu vorbesc mult si atunci cand au hotarat ceva nu o mai dau la-ntors.
Strainii care au venit sa munceasca in Valea Jiului acum 150 de ani le-au fost schimbata si lor denumirea. Din jieni au devenit momarlani. Ei traiesc in lumea lor tainica, plina de legende, superstitii si traditii milenare. Oficial, insa, ei nu exista. "«Momarlan» provine din maghiarul «maradvany», care inseamna «ramasita» sau oameni de vatra. Adica ramasite ale daco-romanilor!" La randul lor, momarlanii i-au poreclit pe nou-veniti "barabe", adica oameni fara tara, venetici.
Cea mai cunoscuta personalitate provenita dintre momarlani e cantareata de muzica populara Elena Merisoreanu, care s-a nascut la Paroseni. Putini dintre ei au studii superioare si, chiar daca au devenit intelectuali, majoritatea s-au intors acasa. Jiet este un sat 100% momarlanesc, cu 800 de suflete, imprastiate in vreo 300 de gospodarii, cu case traditionale din barne de lemn si piatra. La pomeni si nedei gatesc obligatoriu barbatii. La pomana, specific este pasatul de dulce, cu branza sau de post. Mai e si «zeama de oaie», o ciorba grasa de oaie fiarta la cazan, afară, cu zarzavaturi, neacrita si dreasa cu rantaş. Nu lipseste balmosul cu derivatiile lui. Transhumanta incă mai exista. Jiet, Cimpa, Malea, Popi, Dobresti, Livezeni, Tirici si Rascoala sunt toate sate pure de momarlani.
Cimpu, Taia si Jiet
Se urcara p-un cotet
Cotetu’ se rasturna
Si Jietu’ castiga!",
Aceasta este o strofa, ce se spune la "Nedeiele Pastilor". Dar, cea mai originala traditie e "Colindul Pitarailor", din Ajunul Crăciunului. La colind participa tot satul, de la copii la batrani, cu steaguri inalte cu o policromie deosebita. Se merge pe la toate casele, se colinda, se dau daruri si, la sfarsit, gazda pleaca cu colindatorii. Cand se termina de colindat si ultima casa, tot satul participa la o petrecere colectiva.
Un alt obicei bizar e acela de-asi inhuma mortii in batatura casei. Aproape ca nu e casa care sa nu aiba macar o cruce in apropiere.
Echipamentul" momarlanesc complet se compune din cizme sau opinci, palarie mica si rotunda sau caciula de astrahan, in functie de vreme, cioareci, camasa, brau, vesta si caput, adica un surtuc fara maneci.
Cand esti invitat intr-o casa de momarlani esti intampinat cu paharele cu tuiculita, iar pe mijlocul mesei nu lipseste mamaliga cu diametrul de juma’ de metru, un disc de branza identic si strachina cu "sloi de oaie" fierbinte, un fel de carne la garnita, sau "la galeata", cum se face prin alte parti, dar din oaie si cu seu, nu cu porc si cu untura. Mancarea este grea, dar numai buna pentru un barbat care sparge lemne, da la porci, sau mana oile toata ziua.
RETETA TRADITIONALA "Sloi de oaie" momarlanesc
Sloiul se face toamna, din carne de oaie stearpa sau berbec. Carnea se taie in bucati potrivite si se pune la fiert in seul propriu. Nu se pun plamanii sau oasele mari, care ar inmuia compozitia.
De obicei se folosesc doua oi, una grasa si una slaba. Carnea scade foarte mult, intr-un final, dintr-o singură oaie rezultand 10 sau 12 litri de sloi.
Daca grasimea nu e suficienta, se poate adauga untura de porc.
La jumatatea fierberii se adauga sare.
Cand se desprinde carnea de pe os, se adauga ceapa tocata marunt, putin usturoi, foi de dafin si piper.
Oasele se pot scoate sau nu, dupa gust.
Compozitia rezultata se toarna, traditional, in vase mici de lemn sau, mai nou, in oale smaltuite sau chiar caserole de plastic. Se are in vedere, ca la piftia de porc, sa nu se formeze goluri de aer, iar grasimea sa acopere intreaga carne si s-o impiedice sa se altereze.
Sloiul se pastreaza in incaperi reci sau in beciuri. Se poate depozita si in frigider. Inainte de a fi servit, sloiul se portioneaza cu cutitul si se incalzeste. Se consuma cu mamaliga calda si branza de oaie framantata.