Mana vitei de vie - Plasmopara viticola

Boala originara din America de Nord si observata inca din anul 1834 a fost introdusa in Europa, mai intai in Franta, si s-a raspandit peste tot cu mare rapiditate, determinand pagube considerabile plantatiilor viticole.

La noi in  tara, mana a fost observata in anul 1887 in podgoriile Buzaului dar, dupa P.Viala, este aproape imposibil ca ea sa fi aparut asa de tarziu, tinand seama ca boala era semnalata in tarile vecine inca din anul 1881. Pagubele produse de mana sunt foarte mari, nu numai in anul cand boala se manifesta cu intensitate, ci si in anii urmatori.  Pierderile de recolta datorita acestei boli pot varia de la 10 % pana la 70-80 %, in functie de conditiile climatice din anul respectiv.

 Simptome. Atacul de mana se manifesta pe toate organele aeriene ale vitei de vie: frunze, lastari tineri, carcei, flori, ciorchini si boabe. Atacul pe frunze. Frunzele pot fi atacate dupa ce ating o suprafata de 10-25 cm patrati si pana ce imbatranesc, cand practic manifesta o rezistenta sporita la mana. Petele de  mana pe frunze au aspect variat in functie de momentul cand se produce infectia. In primavara, petele sunt de culoare galbena-untdelemnie, au un contur difuz, atingand dimensiuni ce variaza de la cativa mm, la cativa cm (stadiul petelor untdelemnii). Cu timpul, centrul acestor pete se brunifica, frunzele luand un aspect uscat (stadiul de arsuri pe frunze). Pe partea inferioara a frunzei in dreptul acestor pete galbene-untdelemnii, se constata prezenta unui puf albicios, alcatuit din miceliul si sporii ciupercii. In functie de conditiile climatice (temperatura ridicata In jur de 20-22  grade C si umiditate accentuata), ce determina o evolutie rapida, faza de "pete untdelemnii" nu mai apare, iar frunzele nu mai prezinta pe fata inferioara acel puf albicios, caracteristic. La soiurile cu struguri rosii sau negri, petele de mana sunt înconjurate de un inel visiniu, iar la cele rezistente fata de aceasta boala petele se brunifica, iau o forma colturata si sunt limitate de nervuri. Catre toamna, cand frunzele devin mai rezistente, in urma infectiilor apar pete mici, colturoase, de 1-2 mm in diametru, in dreptul carora tesuturile se brunifica, in timp ce restul frunzei ramane de culoare verde. Aceasta forma de atac poarta numele de "pete de mozaic". In aceasta faza ciuperca nu mai produce pe partea inferioara a limbului puf alb. Rezistenta la imbolnavire a frunzelor batrane poate fi explicata prin procentul mic de apa, procentul mai mare de potasiu cat si prin pH-ul neutru spre alcalin, pe care-l  prezinta sucul celular, in aceasta faza.  Lastarii ierbacei si carceii atacati prezinta pete alungite de culoare bruna, care pe timp umed, se acopera cu un puf albicios, alcatuit din masa de miceliu cu spori. Pe lastarii mai evoluati si lignificati, atacul de mana apare sub forma unor pete alungite  de culoare bruna, ce apar in preajma nodurilor, in dreptul carora scoarta este moarta. Coardele atacate nu se matureaza.  Atacul pe ciorchinii tineri poate fi foarte periculos in anii cu precipitatii abundente. Infectia are loc prin cozile inflorescentelor, prin flori sau prin partea mai dezvoltata a coditei boabelor. Ciorchinii mici, pe timp umed se ingalbenesc si se acopera cu miceliu si spori de culoare alba, "putregai gri" sau se brunifica si se usuca, pe timp secetos. Bobitele se acopera cu un puf albicios format din miceliu si spori, deoarece bobitele tinere neacoperite de stratul ceros, permit iesirea miceliului in exterior. Infectia pe boabe continua si dupa ce boabele sunt mai mari si acoperite cu stratul ceros, ciuperca patrunzand prin partea latita a coditei bobului cat si prin diferite rani produse de insecte sau grindina. Bobitele atacate se brunifica, se zbarcesc si uneori se desprind de pe ciorchine si cad cu usurinta. Acest aspect parazitar intalnit pe bobitele mai dezvoltate, care ating aproximativ 2/3 din dimensiunea lor normala, poarta numele "putregai brun" . Formarea miceliului si a sporilor are loc într-un timp relativ scurt (6-10 ore), daca umiditatea atmosferica este ridicata (95-100 %) si temperatura este cuprinsa intre 18-24 grade C. Catre toamna, in frunzele mozaicate, ciuperca formeaza organele de rezistenta si de iernare. Acestia sunt sferici, bruni, prevazuti cu un perete gros. Numarul lor variaza in functie de sensibilitatea soiurilor de vita de vie fata de mana cat si de conditiile climatice ale anului respectiv.  

Transmitere-raspandire. In primavara , sporii de rezistenta germineaza la suprafata solului imbibat cu apa, la temperaturi de peste 10 grade C (maxima fiind de 32oC, iar optimum de 22-23 grade C). In timpul germinarii, sporul crapa, iar din interior apare un filament micelian cu un spor mare, ce va cadea pe sol. in timpul ploilor repezi din primavara, sporii ce plutesc in baltoacele din jurul butucilor, sunt proiectati pe partea inferioara a frunzelor, produc filamente de infectie ce patrund in tesuturile plantei-gazda prin stomate. Acest proces poarta numele de contaminare primara. Deoarece sporii de rezistenta germineaza in mod esalonat, infectiile primare au loc din luna aprilie pana in luna iunie. Uneori, sporii de rezistenta pot germina de timpuriu, inainte ca vita de vie sa intre in vegetatie si in acest caz, infectia primara nu poate avea loc decat dupa ce apar frunzele, care au cam 5 cm in diametru, organe ale plantei receptive la mana. Dupa ce se produc infectiile primare, urmeaza perioada de hranire a ciupercii in frunza, in tipul careia pe frunze apar pete galbene-untdelemnii. Manifestarea bolii este marcata de aparitia miceliilor (puf alb), ce poarta spori. Numarul sporilor de vara, ce se formeaza pe miceliu, este foarte mare, fiind cuprins intre 200-400. Sporii sunt luati de curentii de aer si dusi la distante mari. Ei isi pot pastra viabilitatea 7-8 zile. Ajunsi pe organele vitei de vie, sporii dupa ce stau in picaturile de apa, timp de 1,5-2 ore, produc filamente de infectie ce patrund prin deschiderile naturale ale frunzei (stomate). Aceste infectii, produse de sporii de vara poarta denumirea de infectii sau contaminari secundare. Contaminarile secundare cu ajutorul sporilor de vara se pot repeta de mai multe ori in timpul perioadei de vegetatie, in functie de numarul si durata ploilor. In anii favorabili pentru mana, numarul infectiilor secundare poate ajunge la 10-20 si chiar mai multe. Stabilirea momentului cand are loc o infectie secundara si determinarea duratei perioadei de incubatie are o mare importanta in combaterea rationala a manei. Tratamentele chimice trebuie aplicate numai in timpul perioadei de incubatie, pentru ca la aparitia miceliului si a sporilor, cand in mod sigur exista pericolul unei noi infectii, organele vitei de vie sa fie acoperite cu o pelicula de substanta care sa le protejeze. Spre toamna, dupa efectuarea ultimei contaminari secundare, ciuperca formeaza sporii de rezistenta, sub forma carora ciuperca ierneaza. In ceea ce priveste comportarea soiurilor la atacul de mana, soiurile superioare de masa si de vin sunt mai sensibile la atac.

 Prevenire si combatere. Se recomanda aplicarea unui complex de masuri agrofitotehnice in plantatiile viticole, mana fiind mai frecventa si mai pagubitoare in plantatiile neingrijite. Araturile prin care frunzele cu sporii de rezistenta sunt ingropate la adancimi mai mari, cat si drenarea terenurilor care retin puternic apa, duc la reducerea numarului de infectii. Se recomanda ca terenul din vii sa fie mentinut curat de buruieni pentru a se evita o atmosfera umeda, favorabila infectiilor de mana. De asemenea, legatul, copilitul cat si carnitul se va executa la timp (prin carnit eliminandu-se din vii lastarii nestropiti, care sunt foarte usor atacati de mana). Combaterea chimica a manei se face la avertizare prin aplicarea tratamentelor cu zeama bordoleza 0,5 %-1 %. In anii cu conditii climatice normale se aplica 3-4 tratamente, astfel: stropitul intai, cu zeama bordoleza 0,5 -1 % se efectueaza cand lastarii au 6-8 frunze; stropitul al doilea, se face inainte de inflorit; stropitul al treilea si eventual al patrulea, dupa inflorit si la formarea ciorchinilor. Dupa ploile cu grindina, care maresc pericolul infectiilor, cat si in cazul cand, imediat dupa ultimul stropit au intervenit ploi repezi ce spala solutia de pe plante, tratamentul trebuie repetat. Solutia de fungicid va fi pulverizata cat mai fin pentru a fi repartizata uniform pe organele plantei. O atentie deosebita se va acorda suprafetei inferioare a frunzelor prin care au loc cel mai des infectiile. Cantitatile de solutie folosite in scolile de vita, unde stropirile se fac saptamanal, variaza de la 400 litri la prima stropire, pana la 1000 litri la ultimele, cand plantele sunt mai dezvoltate.