Fermier in agricultura ecologica

Practicarea agriculturii ecologice necesita din partea fermierului cunostinte privind agricultura ecologica.

De asemenea, are nevoie de: o motivatie puternica pentru un mod de productie in armonie cu legile naturii, care sa protejeze mediul inconjurator, sanatatea agroecosistemului si a consumatorilor de produse agricole; convingerea ca ceea ce face este bine, atat din partea fermierului, cat si a familiei acestuia; o exploatatie agricola care sa se preteze la agricultura ecologica, care sa includa mai multe culturi si de preferat si un sector zootehnic; o foarte buna organizare si planificare a activitatilor agricole.

Avand in vedere aceste cerinte, fermierii care doresc sa practice agricultura ecologica trebuie sa urmeze urmatoarele etape:

  • Descoperirea si cunoasterea agriculturii ecologice. Dorinta de practicare a agriculturii ecologice incepe cu descoperirea si cunoaşterea acesteia. Acest lucru se realizeaza prin acumularea de cunostinte si informatii specifice agriculturii ecologice precum: legi, principii, particularitati de organizare si functionare, particularitati ale tehnologiilor de cultivare a plantelor si de crestere a animalelor, calitatea produselor ecologice etc. Toate aceste cunostinte se dobandesc din diferite surse de informare precum: surse audio-vizuale, internet, carti, brosuri, pliante, simpozioane, targuri si expozitii, demonstratii, precum si prin participarea la cursuri de formare profesionala si la orice eveniment dedicat agriculturii ecologice.

  • Asigurarea sprijinului familiei. Pentru a reusi in practicarea agriculturii ecologice este important sprijinul familiei, care se obtine prin informarea membrilor familiei cu privire la decizia de a practica agricultura ecologica, convingerea si motivarea lor pentru practicarea acestui tip de agricultura.

  • Asigurarea resurselor financiare necesare inceperii derularii activitatilor. Trebuie asigurate resursele financiare pentru efectuarea de investitii specifice determinate de tehnicile de productie practicate in agricultura ecologica. Trebuie avut in vedere faptul ca, de obicei, cel putin pe perioada conversiei la agricultura ecologica, nivelul productiilor se diminueaza comparativ cu productia initiala. Productiile vor incepe din nou sa creasca, apropiindu-se de nivelul initial, dupa ce se realizeaza o stabilizare ecologica a sistemului agricol. Trebuie avut in vedere si faptul ca pe perioada de conversie la agricultura ecologica, fermierul nu poate vinde produsele agricole ca fiind produse ecologice, deci nu le poate vinde la un pret mai ridicat.

  • Proiectarea fermei ecologice. Ferma ecologica trebuie proiectata conform cerintelor si regulilor agriculturii ecologice. Aceasta organizare a fermelor trebuie sa se bazeze pe analiza punctelor forte, a punctelor slabe, a oportunitatilor si a amenintarilor.

  • Intrarea in procesul de conversie. Pentru intrarea in procesul de conversie, trebuie selectat un organism de inspectie si certificare din lista celor aprobate de MADR. Impreuna cu organismul de inspectie si certificare se incheie si se semneaza contractul de certificare, se stabileste planul de conversie si se incepe implementarea acestuia in ferma.

  • Inregistrarea ca ferma ecologica. In fiecare an, pana la data de 16 mai, fermierii care practica agricultura ecologica, atat cei certificati cat si cei aflati in procesul de conversie la agricultura ecologica, au obligatia de a-si inregistra activitatea la MADR, prin directiile pentru agricultura judetene si a municipiului Bucuresti. Inregistrarea fermierilor in agricultura ecologica este obligatorie in fiecare an si se face prin completarea fiselor de inregistrare in agricultura ecologica, disponibile la directiile pentru agricultura judetene si a municipiului Bucuresti, in perimetrul carora fermierii isi desfasoara activitatea.

  • Inscrierea intr-o organizatie profesionala. Inscrierea intr-o organizatie profesionala este recomandata pentru ca fermierul sa poata primi informatii suplimentare si sprijinul de care are nevoie prin consilierea de catre specialistii experti ai organizatiei respective.

  • Obtinerea certificarii si practicarea agriculturii ecologice. La sfarsitul perioadei de conversie, atunci cand toate cerintele de conformitate au fost indeplinite, ferma este certificata ecologica, iar recolta si produsele agricole pot fi comercializate ca fiind ecologice.

 


Cautare