Hencles si gogosi de la Agnita

In Agnita, cea mai importanta localitatea din spatiul etnografic Valea Hartibaciului sunt renumite produsele dulci precum henclesul sau gogosile lolelor.

Agnita este pomenita pentru prima oara intr-un document sasesc de la 1280, si era un orasel cu traditie mestesugareasca, renumit prin breslele tabacarilor, cizmarilor, croitorilor, dogarilor si olarilor. Agnita este situat chiar in centrul geografic al Romaniei, pe dealurile terasate si vaile inguste vegheate din departare de Muntii Fagaras.

Gazdele de pe Valea Hartibaciului intampina oaspetii cu delicatese dulci, preparate dupa retete mostenite din batrani: hencles, cozonac, prajituri cu fructe de sezon, placinte, clatite cu urda si marar. Aceste deserturi tipic ardelenesti se gasesc la patiseria traditionala Marvio din Agnita, de pe strada Fabricii nr. 7 (la telefon +4 0269 512 500).

O singura data pe an, in luna februarie, la Agnita se pot gusta gogosi speciale, servite in timpul evenimentului „Fuga lolelor”. Legenda spune ca in Evul Mediu, cand navalitorii turci au asediat Agnita, o tanara curajoasa pe nume Ursula s-a deghizat intr-un costum infricosator si i-a alungat pocnind din bici pe inamici.

Astazi, obiceiul „Fuga lolelor” se desfasoara pe artera principala a orasului sub forma unei parade a breslelor, urmata de defilarea tinerilor costumati in lole, in amintirea Ursulei. Trecatorii care infrunta privelistea infricosatoarelor lole si pocnetele de bici sunt recompensati cu gogosi delicioase, care se gasesc in Piata Georg Daniel Teutsch, nr. 1 (La telefonl: +4 0269 510 934).

 

Reteta Hanklich sasesc >>