Marca „Ţăranul smart”

Muzeul Satului Bănăţean va înregistra la OSIM marca „Ţăranul smart”, un exemplu european de anti-risipă şi o „cultură a puţinului”

Muzeul Satului Bănăţean (MSB) din Timişoara va înregistra la OSIM marca “ţăranul smart”, care va promova inteligenţa şi comportamentul ţăranului bănăţean la nivel european împotriva risipei, în acest fel instituţia de cultură contribuind la păstrarea valorilor tradiţionale şi la transmiterea acestora din generaţie în generaţie, transmite Agerpres.

Muzeograful MSB Timişoara, Borco Ilin, a declarat, pentru AGERPRES, că vorbim despre un branding identitar folosind mai multe tehnici de promovare culturală. “Trebuie să-i găsim un nume adecvat acestui loc în care au înviat bunicii şi vom înregistra la OSIM această denumire ‘ţăranul smart’, care este atât de concludentă şi de cuprinzătoare. Unul dintre marile roluri ale muzeului este acela de a fi păstrătorul patrimoniului imaterial: memorie, amintire, nostalgie şi reconstituire, atât cât este posibil în ziua de astăzi, a tot ceea ce a însemnat satul tradiţional care indubitabil ne duce cu gândul la acest uriaş care s-au numit bunicii”, afirmă Borco Ilin.

La rândul său, Camelia Burghele, etnolog şi antropolog cultural al MSB Timişoara, a declarat, pentru AGERPRES, că ţăranul bănăţean a ştiut întotdeauna să drămuiască fiecare lucru din gospodăria proprie, de la textilele uzate din care îşi ţesea covoare până la conservarea cărnii din porcul sacrificat de Ignat, pentru aproape întregul an viitor, care făcea din şpais (cămara de alimente) locul cel mai valoros al casei. În acest sens, ţăranul bănăţean tradiţional a devenit, în conceptul zilelor noastre, “ţăranul smart”, anti-risipă şi cu şpaisul bogat.

Într-o comunitate care are nevoie atât de mare de repere culturale, într-o lume atât de globalizată şi de industrializată, muzeul trebuie să fie racordat la maximum cu comunitatea. Ignatul în Banat este cel mai semnificativ eveniment al MSB, când se vorbeşte despre tăiatul porcului, despre bogăţie, despre şpais, deci despre conservare a la long, despre priceperea bărbaţilor şi a femeilor de a tăia porcul şi de a conserva bine carnea pentru a ajunge până în toamna viitoare, oamenii mergeau la sapă, la coasă cu carnea de la Ignat, la sfârşitul de săptămână se făceau sarmalele din carnea porcului sacrificat de Ignat. Mie, ca antropolog, îmi place să numesc acest ţăran priceput ca fiind ţăranul smart, pentru că este un ţăran deştept, iscusit, căruia îi umbla mintea. Spre deosebire de noi, urbanii de azi, ţăranul din satul tradiţional, care lucra fizic de dimineaţa până seara, nu avea vreme să dea rateuri şi nici să se piardă în tot felul de lucruri inutile. De aceea, ţăranul trebuia să fie smart, el experimenta tot felul de lucruri, inventa, reţinea şi perpetua ceea ce este bun din generaţie în generaţie, şi astfel se forma un soi de manual al ţăranului, un know-how, a şti a face totul aşa cum trebuie. De aceea cred că putem folosi acest termen de smart care nu este valabil doar pentru toată viaţa modernă tehnologizată de azi, ci este valabil şi pentru ţăranul smart. Nicăieri şpaisul nu a fost mai bine garnisit ca în Banat şi era de o bogăţie aparte. Porcul tăiat la Ignat era mare şi se gestiona foarte bine, preparatele din carnea de porc erau foarte bine cotate”, spune Camelia Burghele.

 

 


Cautare