Agricultura naturală denumită și „metoda Fukuoka”, „modul natural de agricultură” sau „agricultura fără a face nimic”, este o abordare a agriculturii ecologice stabilita de Masanobu Fukuoka.
Masanobu Fukuoka, un fost fermier si filosof japonez, a introdus termenul de agricultura naturala în cartea sa din 1975 The One-Straw Revolution. Titlul se referă nu la lipsa de efort, ci la evitarea intrărilor și echipamentelor fabricate. Agricultura naturală este legată de: agricultura de fertilitate, ecologica, durabila, agroecologie, agrosilvicultura, ecoagricultura si permacultura, dar distinsa de agricultura biodinamica. Sistemul funcționează împreună cu biodiversitatea naturală a fiecărei zone cultivate, încurajând complexitatea organismelor vii, atât plante, cât și animale, care modelează fiecare ecosistem particular pentru a prospera împreună cu plantele alimentare. Fukuoka a văzut agricultura atât ca un mijloc de producere a alimentelor, cât și ca o abordare estetică sau spirituală a vieții, al cărei scop final era „cultivarea și perfecțiunea ființelor umane”. El a sugerat că fermierii ar putea beneficia de respectarea îndeaproape a condițiilor locale. Agricultura naturală este un sistem închis, unul care nu necesită inputuri furnizate de om și care imită natura.
Fukuoka a distilat mentalitatea agriculturii naturale în cinci principii: fara prelucrarea solului; fara ingrasaminte; fara pesticide sau erbicide; fara plivire; fara taiere. Deși multe dintre specile de plante și practicile sale de cultivare se referă la Japonia, filozofia sa și principiile de guvernare ale sistemelor sale agricole au fost aplicate pe scară largă în întreaga lume, din Africa până în emisfera nordică. În principal, agricultura naturală minimizează munca umană și adoptă, cât de aproape practic, producția naturala de alimente precum orezul, orzul daikonul, citricile. Fukuoka a folosit prezența paianjenilor in campurile sale ca indicator cheie de performanta si durabilitate. El precizează că pământul rămâne acoperit de buruieni, trifoi alb, lucerna, leguminoase verzi sau alte specii de plante verzi. Plantele stratificate periodic, inclusiv buruienile, pot fi tăiate și lăsate la suprafață, returnându-și nutrienții în sol, în timp ce suprimă creșterea buruienilor. Acest lucru facilitează, de asemenea, însămânțarea semințelor în aceeași zonă, deoarece stratul dens de pământ ascunde semințele de păsări.
Yoshikazu Kawaguchi a fost cel mai important practicant al celei de-a doua generații de fermieri naturali, si initiatorul Akame Natural Farm School (o rețea asociată de școli de agricultură naturală „fără școlarizare” bazate pe voluntari din Japonia, care numără 40 de locații și peste 900 de elevi). Deși practica lui Kawaguchi se bazează pe principiile lui Fukuoka, metodele sale diferă în mod semnificativ de cele ale lui Fukuoka. El reafirmă valorile de bază ale agriculturii naturale după cum urmează: nu sunt arate câmpurile; buruienile și insectele nu sunt dușmanii tăi; nu este nevoie să adăugați îngrășăminte; programati alimentele pe care le cultivați în funcție de clima și condițiile locale.
Agricultura naturală recunoaște solurile ca un bun natural fundamental. Solurile vechi posedă atribute fizice și chimice care le fac capabile să genereze și să susțină abundența vieții. Se poate susține că prelucrarea solului degradează de fapt echilibrul delicat al unui sol culminant. Fukuoka a pledat pentru evitarea oricărei schimbări în peisajul natural. Fukuoka a evitat crearea de terase în ferma sa, chiar dacă terasele erau comune în China și Japonia la vremea lui. În schimb, a prevenit eroziunea solului prin simpla creștere a copacilor și arbuștilor pe versanți.
Deși termenul „agricultura naturală” a intrat în uz comun în limba engleză în anii 1980 odată cu traducerea cărții One Straw Revolution, mentalitatea agriculturii naturale în sine are o istorie lungă în întreaga lume, de la practicile istorice ale amerindienilor până în zilele noastre. În 1951, Newman Turner a susținut practica „agricultura fertilității”, un sistem care include utilizarea unei culturi de acoperire, fără lucrare de sol, fără îngrășăminte chimice, fără pesticide, fără plivire și fără compostare. Cercetări recente constată că timp de peste o sută de secole, triburile de nativi americani au lucrat pământul în moduri izbitor de similare cu fermierii naturali de astăzi.
Fermierul și filozoful japonez Mokichi Okada a conceput un sistem de agricultură „fără îngrășământ” în anii 1930, care a precedat Fukuoka. În India, agricultura naturală Masanobu Fukuoka a fost numită „Rishi Kheti” de către practicanți precum Partap Aggarwal, care folosesc produse de vacă cum ar fi zara, laptele, cașul și deșeurile sale de urină pentru a stimula cresterea plantelor. Agricultura cu buget zero este o variație a agriculturii naturale dezvoltate și practicată în principal în sudul Indiei. Se mai numește și agricultura spirituală. Metoda implică mulcirea, recolte intercalate și utilizarea mai multor preparate care include balegarul de vaca care stimuleaza activitatea microbilor și a râmelor în sol.
