Gospodaria taraneasca trebuie privita ca un organism viu, integrat in mediul natural dupa legi rationale.
Disparitia gospodariei taranesti poate avea consecinte grave, pentru societatea de azi, intre care enumeram: disparitia responsabilitatii fata de mediu si natura; diminuarea biodiversitatii; pierderea identitatii taranesti, a traditiilor, folclorului si moralei taranesti; pierderi irecuperabile din fondul genetic al plantelor si animalelor autohtone; renuntarea la o agricultura durabila in favoarea uneia de circumstanta; disparitia multor produse traditionale sau de calitate net superioara fata de cele obtinute artificial, din ce in ce mai abundente pe piata; disparitia a mii de locuri de munca, pentru care statul nu a facut nici un efort sa le infiinteze; diminuarea identitatii nationale prin disparitia unor ocupatii specifice; diminuarea securitatii si independetei alimentare in viitorul apropriat.
Multe din schimbarile enumerate mai sus au fost observate deja in ultimii ani. Daca tinem cont numai de cele subliniate mai sus rezulta necesitatea infiintarii imediate a unor programe de sprijin pe termen lung, mai ales sprijin financiar, in special pentru ceea ce a mai supravietuit din gospodaria familiala in mediul rural. Avand in vedere starea de degradare la care a ajuns gospodaria individuala, fata de ceea ce era, atat in plan fizic cat si conceptual, sunt necesare pentru reabilitarea ei, cel putin trei etape, respectiv: autogospodarirea, rentabilizare, si profitul.
In prima etapa de autogospodarire, te ajuti singur. Cand iti poti permite sa pui bani deoparte treci la etapa de rentabilizare, pentru a avea un flux continu de munca si de venituri. In etapa a treia, de profit, activitatea taraneasca se va orienta: spre cea mai profitabila activitate din gospodaria familiala, spre asociere intr-un scop comercial, si spre infintarea a unei intreprinderi individuale cu o activitate de baza.