Locuitorii din satul Eftimie Murgu, Caras Severin, au obtinut 19.000 de euro pentru repararea morilor, printr-un program al Uniunii Europene.
Intr-o comuna cu 1.800 de locuitori din Muntii Banatului se foloseşte si acum un mestesug - macinatul granelor la mori hidraulice - bazat pe o tehnologie dacica. Paradoxal insa, modul de exploatare al instalatiilor, transmis din tata-n fiu, este tipic societatilor moderne, pe actiuni. Pe vremuri, comuna Eftimie Murgu s-a numit Rudaria, dar si Gârlişte. Din 1970 a luat numele profesorului de filosofie si omului politic Eftimie Murgu, nascut aici. Locul acesta, ratacit de restul lumii, n-a fost uitat si de Uniunea Europeană, care a sustinut financiar, refacerea unui patrimoniu unic in Romania si chiar in Europa. Sunt cele 22 de mori hidraulice, despre care localnicii spun ca au fost construite cu sute de ani in urmă. Dar nu sunt doar niste obiecte de muzeu, ci folosite de oamenii locului, sa-si macine graul, porumbul, orzul, ovazul, de pe pamanturile lor de dincolo de munti.
De fapt nu instalatiile in sine de macinat grane sunt importante, cat mai ales mentalitatea oamenilor care le-au construit si le-au folosit de-a lungul secolelor. Morile sunt asemenea unor societati pe actiuni. Expresia oficiala este cea de proprietate in devalmasie. Atunci cand au fost construite, mai multe familii s-au unit. Cate 15 sau 20 de familii la fiecare moara. Se numeau ortaci la moara. Cu sensul de asociati. Fiecare familie a investit o anumita suma de bani. Unii mai multi, altii mai putini, cat a avut fiecare. Ei bine, in functie de investitie, aveai dreptul sa folosesti mai mult sau mai putin moara, "cand iti vine randul". Daca stramosii tai au dat mai multi sau mai putini bani la construirea morii, tu, urmasul lor, ai dreptul la o jumatate de rand, un rand, un rand si jumatate sau doua randuri. Dar nu mai mult de doua randuri. O jumatate de rand inseamna 12 ore. Doua randuri - doua zile. Asa s-a pastrat din generatie in generatie. Si astazi este la fel.
Cel care pana in urma cu cativa ani, avea un singur rand, poate cumpara o jumatate de rand de la alta familie cu 800 de lei. Si aici este o regula clara. Daca una dintre familiile de ortaci la moara vrea sa vandă o parte din randul pe care il are, trebuie mai intai sa intrebe celelalte familii care sunt asociate la moara respectiva. Poate ca una dintre ele vrea sa cumpere. Familiile asociate la moara aceea au prioritate la cumpararea de "actiuni", cand unul dintre ortacii lor vrea sa le vanda. Daca niciuna dintre familiile asociate nu vrea sa cumpere, abia apoi poti sa vinzi altcuiva, din afara "societatii" in cauză. Familiile asociate la o moara au un sef, care se numeste pecter, in expresia locului. Pecterul e ales pe viata, dintre oamenii cei mai gospodari care fac parte din asociatii la moara in cauză. Nu se votează. Alegerea se face prin unanimitate. Pecterul tine cheia de la moara. Cand uneia dintre familiile asociate i-a venit randul sa-si macine granele, cheia e luata de la pecter. Si tot lui Ii duci cheia Inapoi, cand ai terminat treaba. Obiceiul locului este ca numai femeile sa mearga la moara, cu granele. Pentru ca ele fac mancarea din aceste grane, atunci tot ele sa le si macine. Se stie ca in perioada interbelica erau la Rudaria 44 de mori. Dacă azi mai sunt doar 22 din cauza ca restul au disparut in timpul comunismului, cand si peste locurile astea a venit cooperativizarea. Cum oamenii nu mai aveau atunci granele lor, nici morile n-au mai fost folosite, au fost lasate in paragina.