In fermele agroturistice de vitalitate din Austria, puteti descoperii puterea pinului elvețian.
Acest copac impunător, cunoscut și sub numele de „Regina Alpilor”, crește pe un teren deosebit de înalt. Copacii sunt „singuratici”, pot trăi până la o mie de ani și au un miros parfumat. Ceea ce fermierii au știut dintotdeauna a fost confirmat științific: lemnul de pin are efecte deosebit de benefice asupra sănătății asupra corpului și minții. Oricine doarme într-un pat de pin este de două ori relaxat. Cei care au petrecut în Tirolul de Sud știu despre acel parfum delicat și intens, dulce și pătrunzător în același timp, care invadează camerele aici și în alte zone ale Alpilor. Tirolezii de sud și toți oamenii care trăiesc la munte, au lucrat întotdeauna lemnul de pin elvetian, deosebit de moale și tandru, care face parte din meșteșugul Dolomiților. Paturile, mobilierul, cuferele, jucăriile, si alte obiecte artizanale au parfumul și culoarea acestui arbore.
Pinus cembra L. este un arbore de conifer veșnic verde, înalt de până la 25 de metri, cu coroană cilindric-conică. Coaja este cenușie, subțire și netedă, cu urme de rășină în părțile tinere, în timp ce în părțile adulte apare ridată. Pinul elvețian mai este utilizat pentru uz alimentar (în strudel) si pentru produsele cosmetice naturale. Se folosește în reîmpăduririle de protecție, în intervențiile de recuperare a mediului și de consolidare a versanților, în parcuri ca arbust ornamental, mai ales acolo unde clima este temperată sau rece. „Copacul somnului”, are proprietăți extrem de relaxante, precum și de ameliorare a durerilor musculare. Parfumul său ajută și la decongestionarea căilor respiratorii.
Studiile științifice au confirmat, de asemenea, ca pinul elvețian (care conține vitamina C, rășină, terebentină, pinosilvin) are efecte pozitive asupra bunăstării psihofizice și a sănătății umane. Printre proprietățile sale ar exista și capacitatea de a îmbunătăți circulația sângelui, regularizează bătăile inimii și stimulează mintea și corpul. Uleiul de pinul elvețian este recomandat pentru copii, care au un ritm somn-veghe mai puțin constant în primii ani de viață. Pentru ca somnul copiilor sa fie relaxant, turnati doar o picătură de ulei esențial de pin elvetian pe o minge de bumbac, așezat lângă pat, pentru a evita contactul direct.