Baza alimentatiei in curele de slabire

Baza meselor in curele de slabire o vor forma legumele cu continut mic in glucide.

Legumele se vor consuma crude, in salate (rosii, ardei, castraveti, telina, andive, ridichi, varza alba, varza rosie, vinete, salata verde), in sote (fasole verde, spanac, urzici, macris, conopida, dovlecei, bame, sparanghel, varza, brocoli, varza de Bruxelels), sau sub forma de ghiveci, acesta preparat cu cantitatea de ulei permisa. Ciupercile pot oferi o variatie in meniu. Morcovii, ceapa sfecla, prazul, avand multe glucide, se vor consuma in cantitate limitata, la fel ca si cartofii (1-2 cartofi), inlocuind in acest caz painea.

Pastele fainoase, dulciurile, zaharul nu sunt admise din principiu. Painea neagra se consuma, cel mult, 2-3 felii/zi. Se va consuma carne slaba de vaca, vitel, pasare, miel, peste slab, preparate la gratar sau rasol, precum si sunca degresata, de maxim doua ori pe zi. Se va consuma, de asemenea 1 ou rascopt/zi, telemea desarata, urda, iaurt si branza slaba de vaca. Condimentele permise sunt lamaia, patrunjelul si mararul, in special la salate si soteuri. In schimb piperul, boiaua si ardeiul iute sunt interzise, deoarece pot accentua apetitul.

 

 

 

 

 

 


Cautare