Straja e ultimul sat romanesc din nordul Bucovinei. Aflat intre Radauti si Putna, chiar pe granita cu Ucraina, satul e de o frumusete ce iti taie respiratia.
In Straja incepe si se termina o lume. Straja s-a pastrat, fara orgolii sau alte fasoane turistice, ca o enclava, ca un muzeu in aer liber, cu case vechi de sute de ani, cu datini si obiceiuri ciudate, pierdute de mult prin alte locuri; cu superbe costume populare (cu ciupac, gata, pregitoare) pe care tot satul le imbraca, fara exceptie, in sfanta zi de duminica. 
Nu stim cum satul a ramas neatins pana acum de valtoarea vremii si de unde si-a tras seva rezistentei. Stim, insa, ca cineva care doreste sa vada adevarata Romanie, trebuie sa mearga mai intai in nordul Bucovinei, la Straja. Lucrurile temeinice incep intotdeauna cu inceputul. La Straja, timpul pare sa fi incremenit in loc. Curtile prelungi si potopite de verdeata afiseaza constructii batranesti din barne si sindrila, acareturi si grajduri inalte din brad innegrit de vreme, rareori facand loc oribilului beton sau tablei zincate.Impresia de muzeu in aer liber creste in dricul verii, cand satul se pustieste efemer. Oamenii sunt dusi pe Ciomartan, la fan, altii taie scandura la joagarul din Farcau ori despica lemnele de iarna, pe care le stivuiesc apoi gospodareste pana sub streasina casei, ca un alt si invaluitor perete. Multe se spun despre moldoveni, dar bucovineanul e altceva. Ne place sau nu, influenta vechiului imperiu habsburgic se simte. O vezi in randuiala si curatenie, in ordine si disciplina; in respectul legii.
La adapostul muntilor si al granitei, satul traieste cumva autarhic - putin ii pasa de criza, tranzitie, dispute politice. Totul se reduce la vite si padure, la obsesia iernii lungi si vrajmase, pe care trebuie sa o primesti cum se cuvine, cu de toate pe masa. La Straja, nimic nu se schimba. Totul se repeta la nesfarsit. E o lume aparte - pe cat de ospitaliera, pe atat de inchisa in obiceiuri, credinte si superstitii. O lume ordonata de reguli nescrise si de interdictii.
Sunt multe ciudatenii, venite dintr-o gandire arhaica, daca nu pagana, pe care oamenii le mai pastreaza inca. La Straja, de pilda, se taie coltii la porc, vacile nu au nume ca sa nu li se faca farmece, matele carlanilor se ingroapa la radacina copacilor pentru rod, femeile evita sa dea cu piciorul in pisica pentru a nu naste copii parosi, iar la impartasania din biserica barbatii deschid un nasture la camasa, ca semn al deschiderii sufletului in fata lui Dumnezeu. Un etnolog ar avea mult de lucru in Straja. Aici se mai pastreaza sarbatorile cu interdictii de munca: Andreii sau Lupu, Palia si Foca. Pricopiile pentru fulger, Sfantul Gavril pentru primejdii. Filipii pentru rapitoare. Sfantul Gheorghe pentru paguba intre vite.
Aici, in vreme de seceta, o femeie gravida este cufundata in apa Sucevei cu cantece stiute doar de batrani, iar la inceputul iernii se pun in soba 3 crengi de malin, ca sa nu se ucida fumul! Dupa coasa, zdrobiti de munca, strajenii se pun pe chef - cu cas proaspat, cu lapte gros si chisleag, cu slanina, carnati de urs si tuica de chimion.
In 1904, cand vizita Straja, Nicolae Iorga se arata uimit de romanismul strajenilor si de rezistenta lor conservatoare. Intr-adevar, trecuti de mai multe ori prin valturile istoriei, strajenii sunt niste oameni puternici, care tin simplu si fara targuiala la libertatea lor. Nu intamplator aici a fost cea mai puternica rezistenta la invazia rusa. Aici s-au refugiat in munti 'sumanele negre', plutonul de voluntari al colonelului Constantinescu, grupurile de partizani ale lui Cenusa, Patraucean, Macoviciuc sau singuraticii Cosma si Vatamaniuc.