Omul spiritual (pneumatikos) cunoaste adancimile si tainele lui Dumnezeu si primeste darurile dragostei.
Darurile dragostei sunt smerenia, blandetea si infranare. Ele au o Dumnezeiasca simtire cand sunt lucrate de harul lui Dumnezeu. Inainte de a primi harul, ne schimbam continu spre smerenie sau spre slava desarta, spre iubire sau spre ura, spre infranare sau spre lacomie spre blandete sau spre manie, spre ingaduinta sau spre suparare. Dragostea nu este altceva decat: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Lucrarea iubirii Dumnezeiesti se savarseste fara dorinta sau straduinta noastra, si tine de izvorul iubirii, Domnul Iisus Hristos se daruieste daca voieste, cum voieste si cand voieste. Se da celor care umbla in simplitate, care pastreaza poruncile, care se roaga cu suspine si lacrimi, in rabdare, in staruinta, si care poarta razboaie si ispite neintrerupte cu osteneala si smerenie. Daca intelegem caderea, intelegem si vindecarea. Nesimtirea este moartea sufletului inainte de moartea trupului. Este o lunga nepasare, dar si o lipsa de durere. Nesimtirea este un filozof fara minte care zgandareste o rana in timp ce vorbeste despre vindecarea ei. Uitarea naste nesimtire iar nesimtirea naste uitarea.
