Discutii intre "prieteni” agricultori -parteneriat


Fermierii din Pecica si orasul ungar Battonya au avut din nou, ocazia sa se intalneasca, sa-si prezinte ofertele.

 

Cel de al doilea parteneriat de afaceri organizat in cadrul proiectului „Agricultura fara frontiere”, derulat de Primaria Orasului Pecica impreuna cu Primaria Orasului maghiar Battonya si finantat prin programul PHARE CBC 2006 Romania-Ungaria, a adunat cateva zeci de intreprinzatori.

 

Dupa ce fiecare participant si-a prezentat, pe scurt, domeniul de activitate au urmat discutii de grup sau individuale intre agricultori. Cativa dintre acestia au venit cu idei concrete de colaborare si au fost multumiti ca au gasit parteneri peste granita.

 

Cea mai mare companie care si-a trimis reprezentantii a venit din Ungaria si are o cifra de afaceri de circa 3,5 miliarde de forinti, cultiva 6.500 de hectare si creste anual 30.000 de porci. Dar nu au lipsit nici reprezentanţii afacerilor de familie din Pecica, Variasu Mare, sau Macea.

 

Agricultorii romani si maghiari au fost de acord ca este nevoie si de investitii in drumuri si infrastructura adecvata pentru a se realiza o buna colaborare transfrontaliera.

 

Parteneriatul a fost coordonat de managerul de proiect dr. ing. Marinela Petran, sefa Serviciului Cadastru si Agricultura din cadrul Primariei Orasului Pecica, dr. Gyarmati Janosne (manager pe partea maghiara) si echipa de proiect a administraţiei locale pecicane.

 

Din partea Oficiului de Consultanta Agricola a fost prezent ing Suhoverschi Mircea care va promova prin punctului de informare transfrontalier intreprinzatorii agricoli romani si maghiari.

 

 

Sursa: www.gazetadeagricultura.info

 



Cautare