Premiu de excelenta la Munchen pentru atractivitatea standului de turism



Romania a primit ”Premiul de excelenta” in cadrul targului de turism de la München, pentru atractivitatea standului si pentru identitatea vizuala a brandului national de turism, care exprima pretuirea pentru natura si preocuparile privind protectia mediului.


 

Premiul de excelenta a fost atribuit Romaniei in data de 23 februarie 2011, de presa bavareza, in parteneriat cu actori importanti din domeniul turismului, standul Romaniei de la München atragand atentia publicului, reprezentantilor industriei de turism si a presei de specialitate prin eleganta design-ului si expresivitatea identitatii vizuale a Romaniei turistice.


 

Acest premiu, care se ofera foarte rar (nu a mai fost acordat din anul 2007), vizeaza rezultatele deosebite ale unei persoane sau entitati turistice independente, in reprezentarea unei tari in cadrul targului.


 

Premiul a fost inmanat reprezentantilor Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, prezenti la eveniment, din partea a trei jurnalisti de turism cunoscuti in Germania si a conducerii targului.


 

Ca dovada a importantei si consistentei pe care o are prezenta tarii noastre la acest targ, postul de televiziune BR (Televiziunea Bavaria) a prezentat, in 23 februarie a.c., un amplu material atat despre atractivitatea standului Romaniei, cat si despre alinierea brand-ului la ultimele tendinte din turism, legate de pretuirea naturii si protectia mediului.



 

Sursa: www.mdrt.ro

 


Cautare