Societatea moderna nu mai are timp nici pentru ritualuri, nici pentru ritmuri.
Omul modern isi serveste masa in mare graba la fast food-ul aflat in imediata apropiere a locului de munca, inconjurat, dar nu impreuna cu colegii săi. Omul modern este lipsit de timp caci, pentru a se bucura de consideratia aproapelui sau, se cuvine sa fie grabit, preocupat si coplesit de numarul problemelor sale.
In trecut, in Romania traditionala, ritualul luarii mesei era unanim acceptat si, de la vladica la opinca, era consemnat in ritmul firesc al vietii familiale Astazi, din graba, preocupare si coplesire laudarosita, dezlocuim cele trei mese cu rapidele rontaieli si ciuguleli, cu consecinte nu tocmai bune asupra starii de sanatate.
Deopotriva, atat romanul marilor aglomeratii urbane, cat si cel al spatiului rural, nu mai au timp nici macar pentru una din cele trei mese. Ei consuma produse cu etichete frumos colorate si codificate, csci nu stiu cum altfel s-ar putea vorbi despre emulsificatori, agenti de sapiditate, excipienti, coloranţi, stabilizatori, o gramada de E-uri si o alta gramada de acizi mentionati pe eticheta ambalajului.
In realitate, indiferent daca mediul de referinta este urban sau rural, trebuie sa recunoastem ca nici macar nu stim cu ce ne hranim. Alimentul, pufos, crocant sau lichid a devenit un bun cu o istorie cunoscuta doar dupa reclama TV si brand.
Semipreparatele, alimentele congelate, plicurile cu alimente deshidratat-atomizate (cu best-seller-urile de tipul doua intr-una sau trei intr-una) de care se bucura romanul, fructele apetisante imbibate cu pesticide si fertilizatori, unse cu silicon si insipide, vinurile tratate cu sulf, indoite cu apa si indulcite cu zahar sau carnea fara gust, culoare si fermitate s.a. l-au determinat deja pe consumatorul european sa-si schimbe preferintele. Alternativa si optiunea acestuia este produsul cu obtinere, procesare si valorificare controlate, pentru ca acestor produse li se asigura calitatea si li se cunoaste originea, traseul si istoria.
Luand doar exemplul Frantei, Germaniei sau Olandei, devine evident faptul ca Europa isi savureaza produsele traditionale si se indreapta spre produsele procesate in ferma, cumparate din ferma si cu insemnele fermei. Europa isi cauta asiduu traditia.
Da! tarile Uniunii Europene se intoarc la traditie in mod natural, nefortat, pe calea economiceasca... si nimic nu pare a le sta impotriva. Nu stiu in ce masura realizeaza ca au pierdut ceva. Nu stiu daca au senzatia ametitoare a nimicului de jos sau frica nimicului de deasupra. Nu stiu in ce masura produsul lor traditional este rodul unei politici sau politica este rodul acestui fapt. Cert este ca obiectivele fundamentale exprimate prin Politica Agricola Comuna sunt: cresterea productivitatii agricole; asigurarea unui standard acceptabil de viata pentru fermier; stabilizarea pietelor; garantarea unor subventii pentru produsele agricole si asigurarea unor preturi rezonabile a hranei pentru consumatori.
Pe noi, in comparaţie cu ei, Dumnezeu ne-a lasat un popor traditionalist; categoric, inclusiv traditia (unii spun soarta, caci, mioritic vorbind, suntem un popor fatalist!) are contributia si rolul ei la stadiul evolutiv la care ne aflam in prezent.
Totusi, remarcand tendinta, as lansa cateva intrebări cititorului, politologului-specialist-manager-antreprenor si celui care (oricare ar fi el) se mai implica in geneza produsului de origine animala: oare, intr-o societate traditionala, trecerea spre produsul traditional este mai facila? O societate traditionalista poate fi directionata (mai usor) spre produsul traditional; daca da? de ce nu ne-am apleca putin asupra produsului tradiTional romAnesc?
Produsul Romanesc, chiar daca mai are inca mari probleme cu igiena, cu ambalajul sau reclama, are brandul lui. Imi aduc aminte cu deosebita placere de strainii care gustand tuica o preferau whisky-ului sau de retinerea acestora de a consuma mici si de pofta nedisimulata dupa primele portii consumate. In acelasi timp, ma gandesc la faptul ca prefer sa cumpar telemeaua din magazin, ma refer la cea ambalata in punga vidata, decat sa o cumpar din piata, de la ciobanita. Personal, cred ca oricare produs traditional romanesc e, in final, mai ieftin, mai sanatos si mai bun decat supa aceea deshidratat-atomizata cu care incearca nevasta-mea sa ma obisnuiasca, spunandu-mi ca-i instanta.
Probabil, promovarea si cultivarea Produsului Romanesc este inca o problema cu rezolvarea incerta. Categoric, cauzele incertitudinii sunt multiple. Putem spune ca nu ne ajuta statul, ca nu exista asociatii ale fermierilor, putem spune ca produsul nu se cere, putem spune orice...putini dintre noi vom avea puterea sa spunem ca nu ne ajuta mintea, ori ca suntem un popor lipsit de strategie, de tenacitate in promovarea propriilor valori, ori, poate, nitel snob sau parvenit si care, pentru un comision (nu mic), este dispus sa dea naibii produsul autohton. Ceea ce neglijam sau ignoram cu desavarsire este faptul ca, odata cu el, l-am trimis pe apa Sambetei si pe taran, satean sau antreprenorul agricol in care ne punem sperantele mai adanci decat in religie sau armata. Categoric, faptul ca inaintam atat de anevoios, este o caracteristica care are radacini vechi, adanci, chiar dureroase.
Autor: Ioan HUTU
Sursa: www.referate10.ro