La Grădina de Munte, din Valea Ierii, judetul Cluj, se produce o gamă variată de dulcețuri, siropuri, compoturi, zacuscă și murături.
Conservele sunt realizate după rețete tradiționale, pe foc de lemne și nu conțin conservanți chimici. Brandul ”Gradina de munte” aparține Laviniei Duma și face parte din Asociația Produs de Cluj, ce luat a ființă la sfârșitul anului 2010. Dulceata de afine, dulceata de zmeura, dulceata de merisoare, dulceata de ardei iute si merisoare, zacusca cu hribi si zacusca cu galbiori sunt atestate ca PRODUS MONTAN.
Pentru dulceață, afinele trebuie să fie bine coapte, având un conținut maxim de zaharuri, acizi organici, vitamine și substanțe minerale. După recepția materiei prime, afinele se aleg și se pun într-un vas cu apă pentru spălare. După spălare acestea se pun într-un vas pentru fierbere și se amestecă cu zahărul. Fierberea se realizează în mod tradițional, la foc de lemne. În timpul fierberii se amestecă lent, continuu, pentru a asigura omogenizarea produsului și pentru a evita lipirea acestuia de pereții vasului și arderea produsului. Procesul fierberii are loc încet, timp îndelungat. Ambalarea dulceții se face în borcane de sticlă pentru a rămâne nemodificate calitățile organoletice și caracteristicile fizico-chimice. Dulceața se toarnă fierbinte în borcane, după care se închid ermetic, Se așează borcanele cu capacul în jos, se învelesc și se lasă la răcit încet.
Pe pagina sa de Facebook, ,,Grădina de munte” ne informează că are disponibilă o gamă largă de produse pe stoc: dulceață (afine, zmeură, merișoare,coacăze, caise, măciese, ardei iute, ardei iute cu merișoare, căpșuni, vișine, mure), zacuscă (cu vinete, cu ciuperci și cu fasole), sirop (afine, coacăze, merișoare, zmeură), muraturi (ciolomadă, castraveți murati, muraturi asortate, salata de sfeclă), dulceață fără zahăr îndulcită cu suc de măr (coacăze negre și roșii, zmeura, căpșuni, vișine, mure, fructe de pădure, merișoare, caise).
Adresa ”Gradina de munte”: Comuna Valea Ierii, Sat Valea Ierii, Cod Poștal 407585, Județul Cluj.