Ca rezultat al unei economii bazate pe mărfuri, societatea a devenit progresiv segmentata iar valoarea „mâncării” uitata.
Relația dintre mediul rural și cel urban este dezechilibrata. Odată ce are loc o criza, antagonismul și înstrăinarea apare tot mai mult intre oraseni si sateni, în ciuda faptului că si unii si altii sunt victimele ei. In cele din urmă societatea urbana o va abandona pe cea rurala, as cum s-a intamplat de-a lungul timpului. Relația dintre producător și consumator este legata de conceptul de „alimente sigure” si este necesar să luăm măsuri pentru a proteja adevărata natură a „hranei”, fiind cu totii alaturi de acei consumatori care nu si-au abandonat fermierii. Dacă noi nu-i vom susține pe producătorii de alimente din rural, vom fi învinși cu totii.
Hanurile de la fermele agroturistice sau punctele gastronomice locale apar unele după altele. Pe lângă faptul că se ocupă de mancare, isi deschid portile si pentru a-si reinoii relatiile cu vizitatorii. Acesta fenomen, va permite sa discutam deschis despre întreaga lume a cultivării „hranei”, construita împreună din dorinta de a avea unui tip nou de relații. Grupurile cu turisti, formate din câteva persoane, sunt ideale pentru a promova punctele gastronomice locale, fermele ecologice sau pensiunile agroturistice. Dacă vremea este bună, turistii isi pot permite, chiar pentru o zi, să ia legatura cu natura binefacatoare. Populația Romaniei este în scădere si pentruca regiunile urbane si cele rurale sufera de aceasi boala a societatii de azi. O putem trata inclusiv folosind mancarea pentru a construi o noua relatie intre consumatori si producatori, respectiv intre urban si rural.