Ferma ideala pentru consumatori


Pentru fermierul, taranul sau lucratorul agricol, pamantul reprezinta legatura cu natura insasi si prin intermediul acesteia cu Divinitatea, iar sufletele lor rezoneaza cu vibratiile vietii cosmice care au actionat timp de milioane de ani pentru a realiza trilogia pamant – vegetal – animal.

Pentru noi, cei care incercam astazi sa ne apropiem de pamant, si sa deslusim care este legatura noastra, constienta sau inconstienta, cu natura, pamantul reprezinta un aliat care ne bucura cu roadele sale dar si un opozant care nu se supune atunci cand nu vrem sa-l intelegem si dorim sa-l supunem. Daca te apleci cu dragoste, observand si cercetand pamantul acesta iti va dezvalui noi si noi taine. Atunci vei intelege ca un pumn de pamant reprezinta, dincolo de masa amorfa vizibila, o lume imensa de suflete si vietuitoare create de Dumnezeu ca sa te ajute in desavarsirea operei incepute de acesta.

Dar noi am inlocuit credinta cu religia si ne-am indepartat de Dumnezeu utilizand in viata legile mortii. Cum altfel se poate explica folosirea ingrasamintelor chimice a pesticidelor si ierbicidelor care sunt instrumente ale mortii pe care le-am adoptat constient si pe care le folosim impotriva noastra pana la urma.

Suntem hotarati sa adoptam un stil de viata sanatos, sa consumam mai multe fructe si legume proaspete, sa ne lasam de fumat si sa facem sport, sa folosim sau macar sa incercam produsele naturale, bio sau organice. Dar toate aceastea nu se pot obtine decat intr-o ferma ideala de sine statatoare.

In primul rand ferma ideala trebuie sa fie o ferma mixta, pentruca trebuie sa existe un numar suficient de animale care sa furnizeze gunoiului de grajd pentru fertilizarea culturilor agricole. Apoi, intr-o ferma ideala, deseurile vegetale, gunoiul de grajd, frunzele, resturile de mancare, contin vitalitatea pretioasa pentru pamant, care pot fi compostate si pastrate in sol.

Ferma ideala ofera posibilitatea de a imita educational si intelept natura care se auto-intretine cu minimul de mijloace. Ferma ideala este, nu in ultimul rand, locul de intalnire dintre producator si consumator pentru beneficiul reciproc. Gradinile si fermele aduna in jurul lor cercuri de sustinatori care sunt de acord sa investeasca finaciar in productia locala. Astfel, consumatorii creaza legatura intre pamant, ferma si comunitatea locala, bucurandu-se de recoltele bogate, dar ramanand fideli in conditiile nefavorabile de productie.

Ferma ideala de sine statatoare recunoaste principiile de baza care lucreaza in natura, in care pamantul este tratat ca o fiinta vie si care este unul dintre ingerii primordiali ai lui Dumnezeu (alaturi de apa, foc si aer).

 

 


Cautare