Combaterea buruienilor prin rotatia culturilor

Rotatia culturilor este o metoda de baza in lupta impotriva buruienilor, bolilor si daunatorilor ca urmare a eficientei combaterii si a costurilor neinsemnate.

Rotatia culturilor judicios alcatuita, impiedica proliferarea unor grupe de buruieni specifice pentru anumite culturi. Monocultura si cultura repetata, mai ales in cazul culturilor semanate in randuri dese, favorizeaza inmultirea buruienilor. De exemplu, in cerealele paioase se inmultesc: musetelul nemirositor (Matricaria inodora), romanita (Anthemis austriaca), odosul (Avena fatua), iarba vantului (Apera spica-venti), albastrita (Centaurea cyanus), palamida (Cirsium arvense), mazarichea (Vicia sp.), macul rosu de camp (Papaver rhöeas), pungulita (Thlaspi arvense), cocoseii de camp (Adonis aestivalis), mustarul salbatic (Sinapis arvensis) etc. In culturile prasitoare se inmultesc: zarna (Solanum nigrum), mohorul (Setaria sp.), iarba barboasa (Echinochloa crus-galli), cornacii (Xanthium italicum), pirul gros (Cynodon dactylon), costreiul (Sorghum halepense), teisorul (Abutilon theophrasti), meisorul (Digitaria sanguinalis), volbura (Convolvulus arvensis), marul lupului (Aristolochia clematitis), susaiul (Sonchus arvensis) etc. 

Unele plante de cultura, sfecla, inul, mazarea, sorgul, porumbul, cerealele paioase de primavara etc. sunt sensibile la imburuienare, mai ales in primele saptamani dupa rasarire. Altele sunt mai competitive, inabusa buruienile, de exemplu rapita, secara, iarba de Sudan, canepa, lucerna si trifoiul din anul II etc. Ca urmare, capacitatea de a concura cu buruienile este diferită, periodicitatea de aplicare a metodelor de combatere si eficienta (spectrul) acestora este diferita favorizand sau dimpotriva reusind sa combata bine anumite grupe de buruieni. Prin rotatia culturilor se potenteaza efectul de combatere al metodelor integrate, printr-o rezultanta comuna si eficienta. Rotatia isi exprima efectul asupra reducerii imburuienarii terenurilor, atat direct, cat si indirect prin corelarea cu lucrarile solului, fertilizarea, amendarea, semanatul si lucrarile de ingrijire specifice fiecarei culturi.

 

 


Cautare