Legumele ecologice, cea mai rentabila afacere!

Cea mai rentabila afacere cu care romanii pot penetra piata europeana, este cultivarea legumelor ecologice.

Grija pentru sanatate, in general, si pentru cea a copiilor, in mod special, meniurile marilor restaurante, dietele simandicoase - toate reclama produse sanatoase, cultivate ecologic. Stirile alarmante, sunt larg difuzate de catre toate ziarele, radiourile si televiziunile, care ne informeaza ca cel putin 50% dintre fructele, legumele si cerealele produse in UE contin pesticide! Problemele hormonale grave, sterilitatea, cancerul sau malformatiile la copii sunt doar cateva dintre cele mai grave afectiuni provocate de pesticide! Agricultura ecologica este si o problema de educatie, mai cu seama a tineretului, in spiritul respectarii naturii si a cunoasterii traditiilor in cultivarea pamantului.

Cultura de legume ecologice este una dintre cele mai profitabile afaceri familiale care se poate desfasura intr-o ferma agricola relativ mica (2-10 ha). Astazi, din ce in ce mai multa lume se orienteaza catre o alimentatie sanatoasa cu legume naturale. Alimentatia noastra trebuie sa contina legume! Cine nu mananca legume are de-a face cu doctorul. 72% din piata europeana cere produse naturale, iar agricultura ecologica asigura o piata sigura de desfacere, un atuu perfect pentru afaceri rentabile. Fermierul ecologist beneficiaza de fonduri speciale pentru agricultura ecologica, iar conditiile pedo-climatice din tara noastra avantajeaza agricultura ecologica pentru a obtine legume variate si atat de dorite de piata europeana. Indiferent ca sunt tomate, ardei, vinete sau pepeni, se pot obtine legume de calitate.

 

 


Cautare