Silva Fruct producator de nectar din fructe specifice padurii din judetul Neamt.
In anul 2004 s-a infiintat Centrul de Fructe de Padure Piatra Neamt cu scopul de a valorifica fructele de padure existente in padurile din judetul Neamt prin trimiterea acestora ca produse congelate pe piata interna si la export. In ultimii ani, personalul Directiei Silvice Piatra Neamt a cautat aducerea unui plus valoare acestor fructe prin prelucrarea lor si obtinerea unui produs final. Dorinta de a oferi consumatorului roman produse naturale asemanatoare celor din europa de vest, dar din fructe specifice padurilor tarii noastre, s-a concretizat in 2004 in realizarea unei fabrici de prelucrare a fructelor de padure si a fructelor de livada in produse finale cum ar fi: piureuri, sucuri concentrate, nectaruri si sucuri limpezi. Fabrica este dotata cu camere frigorifice de refrigerare si congelare performante necesare depozitarii in conditii optime a fructelor de padure pana la introducerea lor in procesul de fabricatie. In plus, fabrica este dotata cu instaltii de ultima generatie si este complet automatizata.
Aceasta este prima fabrica de sucuri naturale si nectaruri din fructe de padure din Romania. Reteaua tehnologica de la Piatra Neamt cuprinde utilaje de inalta performanta importate din Italia: linie de procesare fructe de padure in piure si ambalare aseptica. Proiectul de modernizare s-a conturat in urma unor analize ale exporturilor pe care Directia Silvica Neamt le realizeaza anual in diferite state ale Uniunii Europene. Obiectivul a fost inaugurat in cursul anului 2004, investitia insumand peste 7.900.000 RON. Fabrica beneficiaza de o dotare moderna, cu instalatii si utilaje fabricate in Italia.
NOTA:
De mai bine de 10 ani, aceasta investitie facuta de Romsilva zace nefolosita. Fabrica are o capacitate de prelucrare de 600 tone de fructe, din care se pot prelucra 450 de tone de piureuri si circa 1.500.000 de sticle cu suc. Romsilva cauta acum parteneri pentru a reporni productia, pentru a intra pe piata sucurilor naturale si a altor produse procesate. Castigurile ar fi mult mai mari in comparatie cu vanzarea fructelor proaspete.