Pepenele de Mantova este protejat IGP

Indicatia geografica protejata (IGP) „Melone Mantovano” se refera la pepenii galbeni in stare proaspata cu pulpa de culoare galben-portocaliu.

Pepenele „Melone Mantovano” provine din urmatoarele doua soiuri botanice apartinand Cucumis melo L.: soiul cantalupensis (pepene cantalup), cu fructe netede cu formă sferica sau sferoidala si cu coaja de culoare gri-verzui spre galben; soiul reticulatus (pepene reticular) cu fructe cu forma in general rotunda sau ovala, cu sau fara santulete care sa le imparta in felii, dar cu o evidenta retea epidermica (reticul). In detaliu, cultivarele utilizate provin din urmatoarele tipuri de referinta: Honey Moon (tip neted), Harper (tip reticular fara separarea feliei) si Supermarket (tip reticular cu separarea feliei). In general, caracteristicile prin care se identifica fructele „Melone Mantovano” sunt gustul si aroma caracteristice (miros de ciuperca si de pulpa de pepene verde, aroma de tei si de dovlecel, perceptibile si in profilul senzorial), pulpa zemoasa de culoare galben-portocaliu pana la culoarea somonului, deosebit de densa, fibroasa si consistenta, un continut de zahar de cel putin 12 °Brix, pe langa o cantitate semnificativă de saruri minerale si de potasiu, in general superioara celei intalnite in alte zone in care se cultiva pepeni galbeni.

Cultivarea pepenilor, favorizata de terenurile prielnice din provincia Mantova si din cateva comune din provinciile limitrofe Modena, Bologna, Ferrara si Cremona, este straveche, renumita si bogata in referinte istorice si bibliografice, dupa cum rezulta din documente care dateaza de la sfarsitul secolului al XV-lea, parte a arhivei familiei Gonzaga, in care se mentioneaza in detaliu „aprecierile destinate pepenilor proveniti de pe aceste meleaguri”.

Aceste marturii atesta si priceperea fermierilor din zona in ceea ce priveste alegerea soiurilor si adoptarea tehnicilor de cultivare cele mai potrivite pentru obtinerea unor fructe de buna calitate, capacitate care s-a mentinut neintrerupt pana in prezent. Drept confirmare pot fi enumerate numeroasele manifestari si evenimentele promotionale organizate anual de administratiile locale (festivaluri, targuri, sarbatori traditionale). Printre evenimentele cele mai cunoscute si deja consacrate la care participa vizitatori si consumatori pasionati ai diverselor feluri de mancare pe baza de pepene (aperitive, mancaruri de orez, sosuri si deserturi) se numara „Melonaria”, precum si targurile si festivalurile „pepenelui tipic din Mantova” care se desfasoara de multa vreme in comunele Sermide, Viadana, Gazoldo degli Ippolit, Rodigo, Castellucchio, Goito si Casteldidone si in orasul Mantova.