“Bacania cu Suflet” unica in Bucuresti

La sfarsitul lui 2011 a pasit pragul “Bacaniei cu Suflet” primul client. A intrat, curios, pe holul lung, apoi a avut prima surpriza: "Uau! Este atat de frumos si primitor la dumneavoastra! Asa ceva nu mai exista in Bucuresti! "


S-a uitat in stanga si-n dreapta, si cand a ajuns la vitrina cu mezeluri i-am oferit dintr-un muschiulet hituit… A fost suficient, pur si simplu s-a luminat la fata de uimire: "Dar muschiuletul pe care il stiu eu nu este atat de bun, parca nu are nicio legatură cu acesta... Vai, dar aveti si serbet! De cand eram mic nu am mai vazut!". Suntem foarte bucurosi ca a trecut mai bine de un an de atunci, iar reactia a ramas aceeasi. Si apoi, prietenii nostri revin. Pentru o zacusca, pentru un cozonac adevarat, un vin mai deosebit, sau doar pentru o vorba. Sau pentru cate si mai cate, ca au de unde sa aleaga, toate bune si naturale, pregatite gospodareste. Pentru ca la noi e altfel. Vii client si ramai prieten. Si asta tot de la ei, clientii noştri, o stim.
 

Draga viitor prieten,

Dar ne-ar lua prea mult timp sa le insiram cate si mai cate avem in Bacanie pentru tine, dara sa-ti mai povestim despre fiecare cat de bun si deosebit este. Si chiar nu trebuie sa ne crezi, treci si te vei convinge singur! Suntem siguri ca-ne vei da dreptate, caci am vazut deseori uimirea multora care ne-au trecut pragul si care au gustat macar odata din minunile pe care le oferim. Am ales totusi cateva dintre ele sa iti faci o idee.

Branzeturi si lactate. De adus, le aducem din Bucovina, Harghita sau Maramures. Si sunt atat de bune, incat imi lasa gura apa doar cand ti le zic: Branza maturata cu trufe; Telemea cu negrilica; Cascaval cu busuioc; Telemea de capra sau de bivolita; Cascaval traditional olandez Gouda afumat sau cu verdeata; Cas din lapte de capra cu praz sau marar; Iaurt de baut din lapte de capra; Lactate de bivolita;

Mezeluri. Mezelurile din Bacania noastra sunt o completare a produselor sanatose in care credem. Sunt preparate doar din ingrediente naturale, iar baiturile in care se marineaza carnea au busuioc, cimbru, sare, piper, ienupar si un strop de vin rosu pentru desavarsirea gustului: Muschiulet taranesc in bait si muschiulet Domnesc; Carnati de Plescoi; Cremwursti naturali din carne de pui; Pastrama din piept de curcan si din piept de pui; Toba traditionala; Caltabos oltenesc; Muschi de porc perpelit.

Paine, paste si zacusca: Stim ca mesele sanatoase sunt o bucurie iar pentru a le pregati, avem nevoie de ingrediente naturale. In Bacanie gasesti o sumedenie de produse ce pot fi usor alaturate preparatelor facute in casa: Paine buna de Covasna; Taitei de casa din faina integrala; Taitei de casa cu canepa; Taitei de casa cu hribi; Taitei de casa cu spanac; Zacusca de vinete; Zacusca de hribi; Zacusca de ghebe; Ceapa confiata cu vin rosu; Produse din soia

Serbeturi, dulceata si siropuri: Copilaria are mereu un loc aparte in inimile nostre, iar de copilarie ne leaga multe amintiri. Cum poti uita de serbetul servit cu apa sau de gustul siropurilor si dulceturilor pe care adesea ni le pregatea bunica? Sau: Socata; Sirop de ghimbir; Sirop de fructe de soc; Sirop de flori de soc; Sirop de porumbele; Sirop de coacaze negre; Sirop de afine; Sirop din floare de salcam; Dulceata de nuci verzi; Dulceata de pere cu stafide si rom; Dulceata de petale de trandafir; Dulceata cu lapte si cafea; Dulceturi cu ghimbir si diferite fructe; Peltea de gutui; Dulceata de zarzare; Diferite tipuri de serbet.

Prajituri traditionale, Raw Vegan si cozonaci. Asa este, nu sunt cele mai aratoase prajituri. Nu sunt impachetate in cutii frumoase si nici foita de aur n-au. Dar iti spunem cu siguranta ca sunt cele mai bune prajituri pe care le-am mancat pana acum. Sunt atat de cremoase incat si lingurita pare ca se topeste pe limba. Aduse de la Ocna Sugatag, pur si simplu te fac sa plutesti. Nu mai zic de cozonacii din Bucovina, abia scosi din cuptor si adusi in Bacanie, umpluti din belsug cu nuca, cacao sau rahat. Parca inca aburinzi, te vor face sa iti doresti ca sarbatorile de iarna sa fie tot anul. Iar daca vrei sa gusti din minunatiile RAW VEGAN, aliniate frumos te asteapta bomboanele cu caramel, cele cu portocale sau cu cocos. Si daca nu te-am convins inca, atunci halvaua si tiramisu cu siguranta o vor face.

Produse de post. Postul este mai mult decat o perioada de reflectie si rugaciune, el ne purifica organismul si il pregateste pentru mese mai consistente, cum ar fi cea de Craciun sau de Sfintele Pasti. In Bacanie te asteapta o multime de mancaruri de post foarte gustoase: Zacusca de vinete, ghebe, hribi sau ciuperci Champignon; Salata de ghebe; Deliciu - pasta de gogosari copti; Taitei de casa fara ou, cu busuioc, canepa, galbiori, hribi sau spanac; Dulceturi si serbeturi de toate soiurile; Cozonac Domnesc de post; Biscuiti ecologici cu seminte de susan, chimen, in, floarea soarelui sau dovleac. Sa nu mai vorbim despre dezlegarile la peste: Salata de icre de stiuca sau de crap; Batog de crap argintiu sau de somn; Sardelute in ulei; Macrou afumat; Scrumbie afumata sau marinata.

Bauturi alcoolice. Orice masa este cu adevarat desavarsita cand o savurezi alaturi de un vin de calitate sau de o palinca strasnica. Vinuri din zona Niculitel; Vinuri de la Casa Isarescu; Vinuri din Crama Basilescu; Vinuri de Corcova din Dealurile Olteniei; Vinuri din Crama Oprisor; Vinuri din struguri ecologici de la Cramele Francu; Tuica, rachiu si palinca de la familia Bran din Satu Mare; Palinca de Oas; Horinca din prune sau mere

Draga viitor prieten,

Ne gasesti la Bacania cu suflet, langa Piata Romana, pe Mendeleev nr 37, de luni pana vineri intre 9-20 si sambata intre 9-18. Iar daca nu ai timp sa treci, nu-i bai. Ori ne suni, ori ne trimiti un mesaj si noi iti vom raspunde cu o lista de bunataturi din Bacanie din care poti alege, si un curier ti le va aduce oriunde doresti in Bucuresti, in doua ceasuri. Speram totusi ca vei veni si ne vom cunoaste. Multumesc.

Cu drag, Doina, Liviu si Radu