10 sosuri (dressing) pentru salate

Sosurile de salată sunt folosite practic pe toate salatele cu frunze, la prepararea de salate de fasole, la salate cu tăiței sau paste sau pe salată de cartofi.

Sosurile se folosesc pentru a fi stropite peste salate, adăugate și amestecate cu ingredientele din salate sau pot fi oferite în boluri lângă diferite preparate cum sunt aripioarele de pui.

  1. Italian Vinaigrette. Ingrediente: 6 linguri Ulei măsline; 3 linguri suc de lămâie; 1 lingură suc de lime; 1 lingură miere sau sirop de arțar; 1 lingură oțet balsamic; ½ lingură muștar Dijon; (opțional) ierburi uscate (oregano, busuioc, mentă etc.) 2 căței de usturoi; sare și piper. Adaugi toate aceste ingrediente într-un blender. se pretează pentru salatele care conțin frunze verzi si pentru cele cu carne de pui. Poți păstra acest sos în frigider pentru o săptămână.

  2. Dressing italian cremos pentru salată. Ingrediente: ¼ cană maioneză vegetală; ¼ smântână lichidă; 1 lingură ulei floarea soarelui; ¼ cană oțet balsamaic; 1 lingură zeamă de lămâie; ¼ cană parmesan ras; 1 lingură zahar tos; 1 cățel usturoi tocat; condimente italiene; Sare și piper. Pentru a preapara acest sos pentru salată ai nevoie de un blender, în care să amesteci toate ingrediente până ce acestea se transformă într-un dressing cremos. Se păstreză la rece, înainte de servire. Este potrivit atât pentru salatele crude, pentru salate calde, paste sau alături de carne.

  3. Dressing italian cu busuioc, pătrunjel și miere. Ingrediente: ½ legătură pătrunjel proaspăt; frunze busuioc verde proaspăt; frunze oregano verde; 2-3 căței usturoi; ¼ cană oțet de vin roșu sau balsamic; ¾ cană ulei măsline; 1 lingură miere sau sirop agave; sare, piper. Adaugă toate ingredientele pentru dressing într-un robot de bucătărie și amestecă totul pentru câteva secunde. Toarnă dressingul pentru salată, puțin câte puțin înainte de servire, și pune suficient sos încât să acopere toate legume din salată. Il poți folosi atât pentru salate cât și pentru pui, creveți sau fripturi. Combină această salată cu focaccia, fettuccine bolognese sau paste și vei avea parte de un meniu savuros și plin de culoare.

  4. Dressing cu susan și ghimbir. Ingrediente: 3 linguri ulei de măsline; 1 lingură sos de soia; 1 lingură ulei semințe de susan; un cățel usturoi; 1 lingură miere; ghimbir proaspăt; 1 lingură oțet de orez sau oțet balsamic și zahar; boabe de susan. În funcție de cantiatea de dressing pe care o dorești, poți pune o cantitate mai mare de ingrediente într-un borcan cu capac sau o sticlă pentru dressing și agită bine toate ingredientele. Acest sos se pretează pentru salate, pentru preparatele reci cu tăieței sau spaghetti, și pentru rulouri de primăvară. Se folosește acest sos și ca marinadă pentru carnea de pui.

  5. Dressing cremos cu Blue Cheese. Ingrediente: ¼ cană iaurt cremos; 2 bucăți blue cheese mărunțite; ¼ sos maioneză vegetală sau sos worcestershire; 1 cățel usturoi; 1 cub mic unt; patrunjel pentru decor (opțional); sare, piper. Adaugă toate ingredientele într-un recipient cu capac și agită bine până ce se emulsioneaza tot sosul. În cazul în care este prea gros, mai poți adăuga lapte sau smântână pentru gătit. Sosul Blue Cheese acompaniază perfect salatele crude de legume, cele fierte și se potrivește de minune peste o bucată de carne la grătar.

  6. Vinegretă cu lime și chilli. Ingrediente: 1 cană ulei de măsline sau de avocado; ½ cană suc de lime; 1 lingură miere; ½ linguriță pudră de chilli sau fulgi chilli; ½ lingură boia dulce; 2 căței usturoi; sare. Pisează usturoiul mărunt și adaugă-l alături de celelalte ingredinte într-un borcan sau o sticlă pentru dressing și agită totul foarte bine.Îl poți utiliza și pentru preparatele de pește sau pentru salatele reci de năut și fasole roșie. Vinegreta de lime și chilli este foarte rezistentă și o poți păstra până la 2 săptămâni în frigider.

  7. Dressing vegan cremos de caju și lime. Ingrediente: 150 gr caju; 120 ml apă; 2 linguri suc lime; ¼ legătură pătrunjel proaspăt sau busuioc; câteva fire de ceapa arpagic; 1 lingură miere sau sirop de agave; sare și piper. Adaugă caju-ul într-un blender peste care adaugă restul ingredientelor și mixează totul până obții un sos cremos. La final adaugă sare grunjoasa si piper măcinat. Poți prepara acest sos și pentru paste sau spaghete, pentru salatele rec, pentru cele fierte sau pentru rețeta de cartofi copți la cuptor.

  8. Dressing de căpșuni și mac. Ingrediente: 5-6 căpșuni căpșuni; sucul de la 2 lime; 1/cană ulei de măsline; o lingură miere; 1 linguriță semințe de mac. Pentru a prepara acest dressing tot ce ai de făcut este să pui căpșunii tăiați grosier într-un blender, peste care să adaugi restul ingredientelor și să mixezi până când totul devine o emulsie omogenă. Servește-l atât pe salată cât și pe carnea de pui sau rață.

  9. Dressing dulce de ardei iute. Ingrediente: 1 ardei roșu gras; fulgi de chilli; 1 ceapă mică; 6 căței usturoi; 2 căni apă; ½ cană oțet alb; 1 cană zahar tos; 1 lingură sare; 2 linguri amidon porumb sau cartofi; Pentru a-l prepara, pune într-un blender, ardeiul, fulgii de chili, usturoiul, ceapa și apa și mixează până toate legumele s-au mărunțit, dar nu s-au transformat în piure. Ulterior toarnă conținutul obținut într-o tigaie și adaugă zahărul, oțetul și sarea și lasă la foc mic până ce dizolvi amidonul cu 2 linguri de apă. Adaugă amidonul peste sos și amestecă în sos până ce se îngroașă. Nu trebuie să lași prea mult pe foc, pentru că acesta se mai îngroașă și pe măsură ce se răcește. Termenul de valabilitate al acestui sos este de o lună, păstrat la frigider. Se poate consuma și cu carne, cartofi, plăcinte.

  10. Dressing mediteraneean cu salvie și fenicul. Ingrediente: ½ fenicul; ½ cană castreveți rași; 1 lingură coajă de lămâie; 2 căței usturoi; 1 cană iaurt cremos; ¼ cană maioneză vegetală; 2 linguri oțet sau zeamă de lămâie; 1 lingură ulei măasline; 150 ml salvie ; mărar; sare, piper. Prepară acest sos punând toate ingredientele într-un blender și mixând până când totul devine o pastă omogenă. Dacă vrei ca acesta să aibă o textură mai lichidă adaugă smântână lichidă și mai mixează 1 minut. Consumă-l atât cu salate, cât și cu pește, carne de porc, cartofi sau carne de pui și legume.

 


Cautare