Pelerinaj la raul Iordan

4.01.2017. Evenimentele petrecute la raul Iordan in decursul istoriei religioase incepe de la trecerea evreilor din pustiu in pamantul fagaduintei, continua cu profetul Ilie, Sfantul Ioan Botezatorul, si se termina cu Maria Egipteanca si alti mari sfinti care au pasit pe aici.

Raul Iordan, principala apa curgatoare a Palestinei, izvoraste din Muntii Libanului, traverseaza Marea Galileii si se varsa in Marea Moarta. El masoara 360 de kilometri, are latimea medie de 27-45 metri si adancimea de 1,5-3,5 metri. Iordanul semnifica trecerea la o noua conditie spirituala, nasterea prin Botez la o noua viata, in vederea intrarii in Imparatia lui Dumnezeu.

In traditia crestina, Iordanul a ramas ca loc al Botezului Domnului de catre Sfantul Ioan Botezatorul. Botezul Domnului a avut loc in "Betania (Betabara), dincolo de Iordan", si botezandu-se Iisus, cand a iesit din apa, indata cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a vazut pogorandu-se peste El ca un porumbel, iar glasul Tatalui s-a auzit din ceruri zicand: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru care am binevoit, pe Acesta sa-L ascultati". Natura insasi l-a recunoscut pe Creator si apele Iordanului s-au intors ca o plecaciune inaintea ziditorul.

Locul presupus al Botezului, numit in evreieste "Iordanit", in apropiere de kibutul Degania Alef, a devenit loc de pelerinaj: invesmantati in alb, nenumarati pelerini isi asteapta randul sa fie cufundati, precum Hristos si contemporanii Sai, in "apa sfanta" a Iordanului.

 

 


Cautare