Crasma lui Mos Iordache din Saru Dornei



Crasma lui Mos Iordache din Saru Dornei a devenit functionala odata cu introducerea in cadrul Programului de initiativa comunitara LEADER+, a Proiectului de cooperare internationala "European Country Inn" (Hanurile Europei Rurale), de catre Regiunea Abruzzo si Grupul de Actiune Locala "Gal Marsica" in colaborare cu Consiliul Judetean Suceava, pentru activarea unei retele in zonele rurale europene, pentru valorificarea si promovarea ofertelor turistice si a produselor locale.

 

Proiectul Hanurile Europei Rurale promoveaza universul rural prin modelul hanului traditional specific fiecarei zone.

Crasma satului era un loc important, locul unde se "faceau si desfaceau" multe din treburile comunitatii. Din necesitatea de a asigura vizitatorilor o oferta variata de la atelierele lucrative unde se pot initia in practicarea mestesugurilor traditionale (tesut, incondeiat oua, olarit, etc.) pana la degustarea mancarurilor specifice care valorifica produsele naturale din zona, Crasma lui Mos Iordache este un loc de popas in muzeu.

Meniul oferit este compus din nelipsitele sarmale cu mamaliguta si smantana fierte in oala de lut, hribi cu smantana si hrean, pui cu smantana si hrean, tochitura bucovineana, papanasi cu dulceata de afine sau placinte "poale-n brau". Afinata intregeste acest festin culinar combinata cu sucurile din fructe de padure sau produsele traditionale din carne de porc sau branza de oaie.

 

Rezervari pentru grupurile de turisti se pot face la telefoanele:

0744-218172 sau 0755-381353.

 

Sursa: http://www.bucovinatraditionala.ro

 



Cautare