Renumitele vinuri Wine Princess - Minis, judetul ARAD



Localitatea aradeana Minis este una dintre cele mai importante de pe „Drumul vinului” iar instalatia de producere a unui vin de calitate la standarde europene, de aici, a fost realizata pe bani europeni. 

Localitatea aradeana Minis a reusit din nou sa se impuna pe piata vinurilor din intreaga lume si este una dintre destinatiile preferate ale turistilor. Ei isi rezerva din timp o degustare de vinuri la Minis, la cea mai modernă statie de producere a acestora din Romania.

Proprietarii de vii, prin fonduri europene sau chiar prin imprumuturi bancare, au realizat replantari de vie, deoarece viile vechi aveau peste 50 de ani si nu mai aveau productivitatea dorita. La Minis a aparut apoi problema unei instalatii moderne de producere a vinurilor. Un specialist aradean in producerea vinurilor, Geza Balla, a dorit sa redea Minisului faima de alta data. Prin programul SAPARD, Geza Balla a obtinut fonduri comunitare de peste 1,5 milioane de euro, prin care a reusit sa realizeze statia de vinificatie. Produce acum vinuri albe si rosii dupa tehnologii ultramoderne, cu utilaje de ultima generatie, specifice pentru fiecare soi de vin.

Wine Princess este un brand cunoscut in randul cunoscatorilor de vinuri. Faima cea mai mare insa din productia sa o are celebra Cadarca de Minis, un vin special, rosu, cu proprietati afrodisiace. Acest soi a obtinut numeroase premii de prestigiu la manifestari internationale si a castigat in urma cu cativa ani marele premiu la Concursul international de la Budapesta.

Un alt soi dintre vinurile produse la Minis este Mustoasa de Maderat. Acest vin alb este produs de Geza Balla cu tehnologiile moderne in care a investit in ultimii ani. El foloseste tehnologia reductiva, pentru a pastra prospetimea si fructuozitatea vinurilor. Fermentarea mustului are loc in tancuri de inox de 10.000 de litri, in absenta oxigenului, la o temperatura controlata de maxim 15 grade C. Durata fermentarii este de aproximativ doua luni. Vinurile albe sunt invechite in sticle 2-3 luni, dupa care urmeaza comercializarea lor.




Pe langa statia de vinificatie, investitorul aradean a creat din fonduri europene si o pensiune, pentru promovarea asa-numitului wine-tourism. Adica, turistii, exact ca in marile podgorii straine vin sa deguste vinuri si au in acelasi timp asigurata si cazare. Multi dintre ei participa la culesul viilor si asista la procesul tehnologic.

Clientii vin atrasi de bucatele cu gust divin ale lui Geza, pentru ca le gateste dupa retete numai de el stiute. La prima vedere, spui ca sunt mancaruri obisnuite. Fie ca sunt aperitive, fie ca face bograciosi, adica un fel de gulas de prin partea locului, fie ca frige un vitel la protap sau ca tranteste o friptura de ied la cuptor, au un gust special. Camera de pivnita are 300 de ani si majoritatea butoaielor sunt pline. Vinurile i-au dus faima prin toate colturile lumii. Vin si tot revin la nea Geza turisti din Japonia, Canada, Australia sau Germania. E o placere pentru ei sa innopteze aici, in camerele vechi si racoroase. O noapte in mijlocul podgoriilor de la Minis costa 160 de lei de persoana.

 

Date de contact aici

 


Cautare