In data de 9 aprilie 2015, la sediul Ministerului Agriculturii a avut loc o dezbatere privind unicitatea vinurilor romanesti.

 

Prin aceasta intalnire, MADR a adunat la aceeasi masa reprezentanti ai producatorilor, ai asociatiilor de profil, somelieri, profesionisti din marketing si promovare, precum si ai societatii civile. Acestia au fost invitati de catre Marinela Vasilica Ardelean sa raspunda la cateva intrebari cu privire la unicitatea vinurilor romanesti.

 

 

 

 

Raspunsurile participantilor au vizat numeroase aspecte, iar ideea conturata a fost ca este nevoie de crearea unui brand national, care sa sustina promovarea vinurilor romanesti atat peste hotare, cat si in tara, la adevarata lor valoare.

 

 

Un prim pas in acest sens va fi promovarea unor vinuri obtinute din soiuri traditionale romanesti la expozitia universala „Expo Milano 2015”, ce se va desfasura pe o durata de sase luni, in perioada 1 mai - 31 octombrie 2015.

 

 

 

 

Printre acestea, amintim: Feteasca Neagra (Dealu Mare), Sarba (Dealurile Moldovei), Babeasca Neagra (Colinele Dobrogei), Busuioaca (Podisul Moldovei), Feteasca Regala (Podisul Transilvaniei).