Placinta intinsa se face in foarte multe locuri din judetul Arad, inclusiv in satul Turnu, apartinator orasului Pecica
Placinta intinsa este un desert pe cat de simplu pe atat de fin care la fel de buna se face in toata regiunea Banat si Crisana In satele aradene se spune ca ”atucea-i fata buna de maritat cand stie sa-ntinda placinta pa masa”. Deci abilitatea de a intinde aluatul de placinta intr-o singura foie pe intreaga masa, mai fina decat foita de tigara, fara sa se rupa, este obligatorie pentru orice gospodina din satul aradean. Bunicile isi invatau nepoatele sa intinda placinta, reteta se transmitea din generatie in generaiie prin viu grai. Cand se aducea faina de la moara, gospodinele o testau facand “placinta intinsa”, iar daca coca se intindea, faina era buna. Placinta intinsa necesita manopera foarte multa deoarece aluatul trebuie sa se framante “pana asuda grinda”. Modul traditional de întindere a aluatului “cat foaia de ziar”, nu este realizabil prin nici un procedeu tehnologic de productie industriala.
Placinta intinsa se poate umple cu branza dulce sau sarata, cu mere, cu ludaie (dovleac), cu mac, nuca, etc. Produsul traditional “Placinte intinsa de casa de Turnu” este realizata de doamna Iacsity Gheorghina. Aceasta placinta intinsa a fost degustata la Bruxeless, in Cehia, si la multe targuri si expozitii nationale de produse traditionale.
Placinta intinsa de Turnu este un desert delicios, deosebit de bun. La preparare se folosesc doar ingrediente 100% naturale atat in aluat cat si in umpluturi. Totul este facut manual, cu mare grija de femei pricepute. Placinta intinsa de Turnu este atestata ca produs traditional si realizata intr-un laborator de patiserie, conform normelor in vigoare, mentinand totodata traditionalitatea modului de preparare, ce dateaza din anul 1933.