SINAIA: Bunatati romanesti si internationale de 1 mai 2014

Revenim la Sinaia, chiar de 1 mai, cu bunatati romanesti si internationale si cu ateliere gratuite pentru copii.

Deschidem un nou sezon de targuri la Sinaia, incepand chiar de joi, 1 mai. Daca va petreceti minivacanta de 1 mai la Sinaia, veti gasi la Targul cu Bunatati preparate traditionale romanesti si internationale, pentru toate gusturile: branzeturi, preparate din carne, turte dulci, ciocolata de casa, placinta intinsa de Turnu, halvita, suc de mere si sfecla, ceaiuri, tincturi si remedii naturale, inghetata de casa, baclavale si sarailii.

Pentru copii am pregatit, pe langa standurile cu dulcegarii, ATELIERE GRATUITE la care copiii vor putea sa lucreze, supravegheati de mesterii populari si artistii handmade prezenti la targ, semne de carte la gherghef traditional, mici obiecte din lemn sau vor putea sa picteze masti si obiecte decorative si sa realizeze obiecte folosind simplele servetele sau cojile de oua.

Targul cu Bunatati se va deschide joi, 1 mai, incepand cu ora 10.00, in Parcul D. Ghica, pe aleea principala si se va inchide duminica (4 mai) dupa-amiaza. Programul atelierelor gratuite pentru copii este de joi pana duminica, intre orele 10.00- 15.00.

Eveniment organizat cu sprijinul Primariei Orasului Sinaia.

Veronica Constantinescu

Targul cu Bunatati

 


Cautare