Clatite banatene sau "Ca la Ana Lugojana"

La restaurantele din Timisoara sau prin imprejurimi sa observe, la capitolul "desert" al meniului, asa numitele "Clatite banatene" sau "Clatite ca la Ana-Lugojana".

Cei care au avut curiozitatea sa le si guste, nu le-au uitat prea usor. Clatite fine, umplute cu branza cremoase si stafide, inotand intr-un sos de vanilie si acoperite de bezea caramelizata... ar satisface visele oricarui gurmand, nu? Se pare ca acest desert a fost lansat in zilele de glorie ale Hanului Ana-Lugojana, prin anii ''70'', aflat pe drumul ce leaga Lugojul de Faget. Cu siguranta, creatorul lui a fost un bucatar iscusit si o persoana plina de fantezie, ca toti banatenii. Din pacate, anii ce s-au scurs au cam schimbat fata hanului, insa clatitele s-au raspandit in tot Banatul. Desertul se poate monta in portii individuale de doua persoane sau pe platou, pentru atatea persoane cate sunt la masa (varianta preferata cand se fac clatitele acasa), se pot, deasemenea, flamba cu un coniac bun, pentru o servire spectaculoasa.

Ingrediente (pentru 4 persoane)

  • 8 clatite pregatite dupa reteta preferata a fiecaruia (preferabil cat de subtiri)
  • 250 de grame de branza de vaci
  • 5 oua
  • 2 plicuri de zahar vanilat
  • 200 grame de smantana dulce
  • 250 de grame de zahar
  • stafide
  • unt pentru uns vasul gratinabil

Branza se amesteca cu un ou intreg, 50 de grame de zahar, stafidele si un plic de zahar vanilat.

Se separa ouale, galbenusurile se mixeaza cu un plic de zahar vanilat, 80 de grame de zahar si smantana:

Clatitele se umplu cu amestecul de branza, se impacheteaza ca sarmalele si se aseaza intr-un vas termorezistent uns cu unt, presarand fulgi de unt si pe deasupra (sau vase individuale cu cate doua clatite).

Albusurile se bat spuma tare, apoi se adauga restul de 120 de grame de zahar si se continua baterea pana la completa dizolvare:

Se toarna peste clatite crema de galbenusuri si smantana si se acopera cu bezeaua:

Se dau la cuptor la 150 de grade pana se caramelizeaza bezeaua.

 

Sursa: banaterra.eu

 


Cautare