Ziua Nasterii Domnului

Cel dintai praznic imparatesc cu data fixa, Nasterea, numita in popor si Craciunul, la 25 decembrie, este sarbatoarea anuala a nasterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (Luca II,1-21).

Ziua nasterii Domnului apare pentru prima data in documente la sfarsitul secolului III. Atunci a fost consemnata o traditie crestina de catre istoricul bizantin Nichifor Calist, pe timpul prigoanei lui Diocletian si Maximian, cand o mare multime de crestini au pierit arsi de vii intr-o biserica din Nicomidia, in care ei se adunasera sa praznuiasca ziua Nasterii Domnului. Desi sarbatorita in toata lumea crestina, totusi, la inceput era deosebire intre crestinii din Apus si cei din Rasarit, in ceea ce priveste data acestei sarbatori. Astfel, in Apus, prin secolul III, Nasterea Domnului se serba, ca si azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi traditii. In Rasarit, pana prin a doua jumatate a secolului IV, Nasterea Domnului era serbata in aceeasi zi cu Botezul Domnului, la 6 ianuarie.

Ziua Nasterii Domnului, este privita ca una dintre cele mai mari sarbatori crestine, fiind praznuita cu mare solemnitate. In ziua precedenta se ajuna, se facea slujba in cadrul careia se botezau catehumenii, si se citeau Ceasurile mari sau imparatesti. Tot in ajun, slujitorii Bisericii umblau, cu icoana Nasterii pe la casele credinciosilor, pentru a le vesti maritul praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit si postul Craciunului, ca mijloc de pregatire sufleteasca pentru intampinarea sarbatorii. Ziua sarbatorii insasi era zi de repaus. Era interzisa, plecarea genunchilor, atat in ziua Nasterii cat si in tot timpul pana in ajunul Bobotezei, regula pe care, in virtutea traditiei, o pastreaza pana astazi cartile de slujba.


 

 


Cautare