Pentru a respecta traditia, festivitatile au fost inaugurate de primarul orasului Munchen, in prezenta sefului guvernului regional din Bavaria.

Dupa strigarea traditionalului "Butoiul a fost desfacut", zeci de mii de oameni au ridicat halbele pentru a marca deschiderea celei de-a 180-a editii a celui mai mare festival al berii din lume, Oktoberfest care are loc in perioada 21 septembrie- 6 octombrie 2013.

Anul trecut, peste 6 milioane de oameni au petrecut pe cele 34,5 hectare la cea mai mare manifestare populară din lume.

Inainte de alegerile legislative nationale de maine, niciun oficial prezent la eveniment nu a facut vreo aluzie la campania electorala care a ajuns la final. Si asta pentru ca, spun ei, la Munchen este momentul sarbatorii, traditiei, muzicii si consumului de carnati si de bere.

Aflat la Munchen, cancelarul Angela Merkel si-a încheiat ultimul miting de campanie, in fata a sapte mii de oameni, printr-un amical: "Traiască berea!"

Orasul Munchen este recunoscut pentru numeroasele sortimente de bere, dar, dintre toate, cea mai cunoscuta este berea din grau – Wiessbier (berea alba). Cei care doresc sa ia pulsul unei berarii autentice bavareze, au la dispozitie un numar de aproximativ 20 de berarii renumite, intre care se numara Augustiner Brau, Paulaner, Lowenbrau.