Manifestari traditionale si oferta agroturistica (iunie-iulie 2013)

Maria Stoian, presedintele asociatie de turism rural ANTREC spune ca, in prezent, se constata o crestere a numarului de pensiuni noi intrate in circuit, care vor duce la depasirea nivelul de 3.000 pensiuni pe care le promoveaza, in prezent.

In ceea ce priveste estimarea legata de numarul de turisti, presedintele ANTREC este optimist avand in vedere diversitatea ofertelor venite din partea pensiunilor. La fel ca si in ultimii ani, se observa o crestere a cererii de servicii turistice si agroturistice din sectorul rural, tot mai multi turisti atat din tara cat si din afara granitelor optand pentru astfel de pachete turistice (servicii de cazare, masa plus agrement).

,,Ma bucura faptul ca a crescut interesul agentiilor de turism fata de programele ANTREC, sens in care am avem o colaborare mai aplicata, mai eficienta cu ANAT, a mentionat Maria Stoian.

Pe toata perioada verii cele mai cautate regiuni raman cele deja traditionale cum ar fi zona Rucar-Moieciu-Bran, Neamt, Delta Dunarii si Maramures.

,,Urmarind tendinta ultimilor ani observam o crestere a cererii si pentru zona Olteniei de sub Munte unde deja culele traditionale sunt din ce in ce mai cautate. De asemenea, pentru a incuraja si dezvolta acest gen de turism, am elaborat un calendar de evenimente foarte atractiv. Numai in iunie, de exemplu, organizam Festivalul Gastronomic 'Un'te duci tu mielule', la Bran (Braşov), Festivalul Gastronomic de la Turia (Covasna), Intre traditii si Zilele Olimpice din Sirnea (Brasov), Zilele Monteoru, Sarata Monteoru - Buzau, Festivalul 'Masura laptelui si intalnire cu fiii satului' - Sirnea (Brasov)”, a mai precizat Maria Stoian.

Preturile in pensiunile ANTREC pleaca de la 35 lei/cazare/persoana/zi, 15 lei/persoana/micul dejun/zi, iar un pachet de servicii are un pret incepand de la 799 lei pentru 6 nopti/7 zile/persoana in camera dubla.

In iulie, ANTREC continua seria manifestarilor cu Nedeia Muntilor in Fundata - Brasov, Targul de Vara din Moieciu - Brasov si Festivalul Secerisului la Ampoita – Alba.

AGERPRES

 


Cautare